Canionul Ciorânga, a doua tentativă

Duminică am fost a treia oară pe Canionul Ciorânga (grad 3A). Primele două parcurgeri, în 2014 (tentativă), respectiv 2015 (parcurs complet) au fost pe condiții de iarnă sau semi-iarnă. De data asta am mers pe uscat.

Până la intrarea în traseu, care se află la 1750m altitudine, am făcut 3h:50. Pe urcare, până în zona izvorului Căpitanului Orlovski, am prins foarte multă lume zgomotoasă. Nu am putut să nu remarc și două Land Rover-uri care au urcat în 2 rânduri cu vreo 15 oameni. Practic au salvat 1200-1300 de metri de la intrarea în traseu și până în punctul unde au oprit ele, la începutul pădurii. A meritat efortul !

– Ooo, stai puțin ! Land Rover-uri pe traseu turistic ?
– Da, pe traseu turistic.
– Păi și aveau voie pe acolo ?
– Nu știu. Eu aș fi spus că nu. Piatra Craiului are statut de Parc Național.

Pentru lămurire, mașinile aveau în geam un A4 pe care scria „Filmare aprobată de Administrația Parcului Național Piatra Craiului”. Văzându-i (și depășindu-i) ulterior pe cei „transportați” în mașină, nu prea mi-am dat seama care din ei făcea parte din echipa de filmare. Nici nu păreau să aibă echipament de filmare la ei.

Traseul

La intrarea în traseu ne-am pus hamurile și căștile. Cu noi aveam și espadrilele pentru săritorile mai dificile. Prima săritoare este un fel de horn, cu fereastră acoperită, înalt de 4-5m foarte sărac în prize și șlefuit bine în partea superioară. Pe parcursul lui nu există pitoane, deci trebuie urcat la liber, cel puțin de către primul. Pitoanele se află la 1-2m după ieșirea din horn, pe dreapta. Prima oară, văzându-mă că tot analizez situația, și-a propus Ioana să încerce. A urcat până în partea de sus, însă negăsind ceva „solid” de care să se apuce cu mâinile și stand cu picioarele doar pe prize spălate, a hotărât să coboare. Am încercat eu, cu espadrile, și am reușit să mă ridic suficient pe picioare cât să apuc bine cu mâna dreaptă găleata din capătul hornului. Apoi m-am viermuit într-un hal nedemn de laudă și m-am tras deasupra. Am asigurat, am tras rucsacii, apoi pe Ioana care a trecut la fel de viermuită.

De aici am ajuns la săritoarea numărul 2, un perete vertical de 4m înălțime și el cu un piton intermediar de asigurare. L-am parcurs fără probleme, tot cu espadrile.

După acest punct urmează săritoarea mare care se poate aborda prin stânga sau prin dreapta. Varianta din stânga se prezintă ca un perete vertical pe care se urmează o fisură ce se termină într-un fel de horn foarte îngust și vertical. Varianta din dreapta este pe partea dreapta a hornului, tot pe un sistem de fisuri .

Întâi am încercat pe stânga, pe unde nu mai fusesem niciodată. Am întâlnit foarte multe pitoane, cam din metru în metru aș putea spune. Toate sunt vechi și ruginite, iar unele nu foarte solide și stabile. M-am blocat însă fix înainte de intrarea în hornul-fisură vertical care era mult mai îngust decât am estimat eu de jos. Inițial credeam că mă pot viermui prin el, însă la fața locului mi-am dat seama că nu am cum. Cred că ar fi trebuit ocolit prin stânga lui cumva, însă n-am avut curaj pentru varianta asta, nevăzând locuri bune de plasat picioarele. Nici semicoarda, de 30m, nu eram sigur că avea să-mi ajungă până sus. După câteva încercări, am hotărât să cobor. Am trecut coarda în pitonul cu inel în dreptul căruia eram, apoi am mai pus și un maion rapid în pitonul de mai jos (cu cca 1m), ca să mai am încă un punct de sprijin. M-a dat Ioana salam, coarda ajungând la super fix.

Apoi am încercat prin dreapta. Din dățile trecute, țineam minte că și pornirea pe varianta asta mi-a pus probleme. Acum am trecut destul de repede de primele două pitoane, chiar de la prima încercare. Elanul mi s-a oprit însă la al patrulea piton (de fapt erau 2 unul sub altul legate cu o cordelină). De aici începea practic traversarea ascendentă spre stânga, adică zona cea mai expusă a pasajului. Unii am văzut că urcă pe lespedea aceea spre perete, însă nu-mi dau seama cum reușesc, ea fiind foarte îngustă. După câteva calcule și ezitări, mi-am dat seama că nu vreau să-mi asum riscul, așa că am pus o carabinieră în unul din cele 2 pitoane, am trecut coarda prin el și jos cu mine.

Retragerea

După 3h:30 de la intrarea în traseu, am constatat că nu-l putem face și că ar fi înțelept să ne retragem. Știam că aveam de făcut 2-3 rapeluri, așa că am pornit la drum în jos. Retragerea a mers fără probleme și în 1h eram deja ieșiți din traseu, pe Brâul Ciorânga. Pe drum am mai lăsat și 2 cordeline în niște puncte de rapel.

La coborâre am optat pentru traseul turistic (triunghi roșu) ca să vedem cum se prezintă poteca. Ei bine, este foarte abruptă și pământoasă. Din punctul meu de vedere, nu o văd că fiind un mare câștig de timp față de varianta pe malul Galben, pe unde am urcat. În încă 2h:20 ore de la ieșirea din canion, am ajuns și la mașină. Tot parcursul ne-a luat 9h:45 cu 1100m D+/- diferență de nivel.

Ca echipament, am avut la noi 2 semicorzi de 30m care sunt suficiente, din ce am estimat eu, pentru a aborda săritoarea mare prin dreapta. Pentru varianta din stânga, nu sunt sigur că ajung 30m de coardă. Noi am avut 6 bucle echipate care sunt suficiente pentru varianta din dreapta și cam insuficiente pentru cea din stânga mai ales dacă vrei să asiguri toate pitoanele.