Canionul Cioranga

Saptamana trecuta, mai pe la inceput, ma intreba Croco daca ma „combin” la un traseu prin Piatra Craiului, tot cu scopul de a mai merge pe ultima zapada de anul asta. Initial propusese Padina lui Calinet, dar apoi dupa ce am mai discutat putin, a ramas ca incercam sa mergem pe Canionul Cioranga (3A), daca-l prindem in conditii. Adica cu zapada. Pe canion mai incercasem si anul trecut, dar ziua scurta combinata cu conditiile in care l-am prins, ne-au facut sa ne retragem.

Spre traseu

Asa ca joi, pe la 5 dimineata, am plecat din Bucuresti si la 8:15 porneam deja pe traseu, de pe drumul forestier de Plaiul Foii. Pe drum, pana la refugiul Sperantelor, ne-am intalnit cu multi oameni. Odata cu un grup de evrei imbracati la pantof, blug si camasa care urcasera pe o poteca nemarcata destul de abrupta, pana spre saua in care iesi dupa ce treci de malul Galben sau dupa ce urci prin Hornul Nisipos. Apoi, tot pe acolo, ne-am mai intalnit cu inca 4 oameni (3 de la salvamont si un jandarm) cu care am mai schimbat niste vorbe. Le-am zis pe unde mergem si ne-au zis pe unde se duc, dar fara ca vreo unul din noi sa aduca vorba de taxa de parc, pe care noi nu o aveam achitata :D. Tot de la ei am aflat ca grupul de evrei era condus de un „baiat de la pensiune”. Deci asa se explica cum stiau ei sa bantuie pe acolo, ca ne tot intrebam intre noi ce si cum 🙂 .

Am mers incetisor, relaxati, facand poze si dupa 2h:21 am ajuns si la intrarea in Canionul Cioranga. Desi pana acolo nu am intalnit zapada pe drum, chiar de la intrare in traseu, era multa zapada, tare si curata. Perfect adica. Din ce vedeam cu ochii, parea ca se intinde destul de mult in sus. Deci ne-am decis sa urcam pe aici.

Canionul Cioranga

Ce inseamna zapada! Toate saritorile pe care viermuiam in noiembrie erau acum acoperite cu un strat gros si compact de zapada, de iti era mai mare dragul sa le urci. Asa ca in vreo 20 de minute am si ajuns la saritoarea cu grota, considerata pasul traseului.

Aceasta era mai putin acoperita decat ne-am fi dorit noi, dar mult ma bine ca data trecuta. Cred ca avea cam 4m de zapada, ceea ce ne mai dadea un avantaj in „cucerirea” ei. Ne-am hotarat sa urcam tot prin dreapta pentru ca prin stanga parea mult mai vertical decat tinusem noi minte ca este de data trecuta. S-a dus Croco primul, fara rucsac, coltari si pioleti. A urcat 3-4m pe perete, apoi a trecut printr-o nisa formata intre un bolovan si perete si a ajuns la iesirea din saritoare, care se facea cu o traversare stanga si apoi 1m de ramonaj. Destul de delicat acolo, dar Croco s-a descurcat elegant. Ca de obicei 🙂 . Au urmat apoi rucsacii, pioletii si betele si apoi am plecat eu. M-am dus destul de fluent, facand doar o pauza inainte de traversarea finala. Nu zic ca m-am dus usor, ca m-am cam consumat pe acolo pentru ca era destul de surplombat si ingust.

Cumva, dupa saritoarea aceasta, am cam lasat armele jos zicand ca totul s-a terminat. Doar ca nu prea a fost asa. Zapada se terminase, dar pasajele nu. A urmat o saritoare tot sub forma de horn, care avea la baza un pod de zapada. Noi am abordat-o tot prin dreapta, urcand pe un perete vreo 3m, apoi traversand stanga pana deasupra saritorii. Si traversarea asta a fost destul de delicata pentru ca peretele pe care eram era cam vertical si chiar la traversare prizele de picior erau de cativa cm, iar la maini nu aveai de ce sa te tii. Trebuia facut un fel de spraitz, cu un pas mare. In fine. Cam de atentie 🙂 .

A mai urmat apoi o saritoare cu 2 trepte unde era sa dau peste Croco un bolovan de vreo 10kg care mi-a ramas in mana cand l-am probat. Am trecut si aici cu atentie pentru ca tot se desprindeau bolovani din saritoare. Am ajuns la alta saritoare, cam verticala, de vreo 3-4m inaltime. De urcat am urcat prin stanga, iar la iesire (pentru ca eu eram primul) dadeai intr-un fel de palnie inclinata si slefuita, fara nicio priza. Totul era spalat si stralucitor. Frumos. Acolo sus am cam ramas blocat pentru ca nu aveam incredere sa urc ca pisica pe acoperis, la aderenta. Si am stat asa vreo 10 minute tot incercand diverese mici prize la maini, dar fara succes. In cele din urma a venit Croco cel aderent care a trecut foooaaarte delicat prin spatele meu si a ajuns sus dandu-mi apoi un anou ca sa trec si eu. Vazandu-ma cu anoul in mana, am rezolvat pasul din 3 miscari, dovedindu-mi inca odata ca mai am de lucrat la mansarda.

Dupa aceasta saritoare n-am mai intalnit nimic spectaculos. Am ajuns repede si la punctul unde valea se bifurca in doua. Ambele variante ajung tot la Braul de Sus: cea din stanga in stanga acului de la Amvon, cea din dreapta in dreapta lui, evident. Pe cea din dreapta se ajunge direct in valea Valceul cu Smardar. Noi am urcat prin stanga pentru ca parea mai bine. Sus vremea era excelenta: caldut, innorat si fara vant. Am stat cred ca vreo jumatate de ora pe acolo, mancand si uitandu-ne prin jur. A fost frumos.

Valcelul cu Fereastra

La coborare am mers pe Valcelul cu Fereastra, care se desprinde din Valceul cu Smardar, pe care am facut fix 3 rapeluri. Primul dintr-un singur piton solid cu inel, al doilea dintr-o regrupare cu un piton vechi si unul nou, iar al treilea de la un brad 🙂 . Dupa al treilea rapel ajungi direct in Braul Cioranga Mare, adica poteca pe care mergi ca sa intri pe Canionul Cioranga. Desi ne-am fi asteptat, pe valcel n-am intalnit multa zapada, ci 2 limbi de vreo 20-30m fiecare. Noi am mers fara coltari sau pioleti pe aici. Coborarea pe valcel ne-a luat 1h.

Pentru intoarcere am zis noi sa coboram pe Hornul Nisipos in loc de varianta pe care urcasem. Doar ca in drum spre Hornul Nisipos am dat iar peste marcajul triunghi rosu (cel care apare si in partea de jos a traseului, spre Malul Galben) si am zis sa-l urmam sa vedem pe unde merge. Cumva trece pe langa intrarea spre Hornul Nisipos si apoi coboara prin padure pe o poteca foarte slab conturata. Poteca este abrupta si cam pamantoasa. Noua ni s-a parut ca am mers mai incet decat daca am fi coborat pe Hornul Nisipos sau daca am fi mers pe unde am urcat.

Astfel am ajuns inapoi la masina in 8h:22 de cand plecasem. Am mers 11km cu 1200m diferenta de nivel. Una peste alta, traseul mi-a placut foarte mult si am prins o vreme excelenta pentru a-l face. Ca zapada, cred ca era mai bine daca veneam totusi cam cu 4-5 saptamani mai devreme pentru a prinde mai acoperita saritoarea cu grota.