Blidul Uriasilor de iarna, varianta directa

De cate ori mergeam pe Albisoare imi aruncam cate un ochi si la Blidul Uriasilor sau Valcelul Blidului cum am vazut ca i se mai zice. Despre traseu se gaseste destul de putina informatie pe net. Stiam ca este cotat la 1B, ca a schiat Bubulu pe el 🙂 , dar atunci era foarte acoperit de zapada, apoi am mai vazut niste poze dintr-o varianta de vara de la Mircea Ordean si, la o zi dupa ce l-am facut, am mai dat peste niste poze de ale Laurei B pe Google+ dintr-un ianuarie cam fara zapada, dar pana in Brana Mare a Costilei (BMC). In Kargel este o referinta destul de sumara despre traseu zicandu-se doar ca sunt 3 saritori si ca varianta directa de iesire, deci drept in sus de la BMC, este dificila.

Vineri ma chatuiam cu Teo pe Facebook discutand pe unde am putea merge in weekend, avand in vedere ca pe prognoza vremea nu arata fantastic niciunde. Ninsoare 10-30cm si vant de 60-70km/h. Dupa cateva propuneri de trasee, am zis sa ne jucam cartea in Bucegi pe Blidul Uriasilor, daca aveau sa ne permita vremea si zapada la fata locului. Iar am avut o plecare matinala din Bucuresti pe la ora 4 dimineata. Am plecat cu Justin cu masina, el urmand sa ramana in Sinaia la schi si sa ne duca si pe noi o fuga pana la Caminul Alpin din Busteni. Inca din Ploiesti a inceput sa ploua si a tot tinut-o asa pana in Busteni, iar cand am ajuns noi acolo, cam pe la 6, ploua bine de tot de nu-ti venea sa iesi din masina. Asa ca n-am iesit si ne-am culcat 🙂 . Pana la 8 fara ceva.

Accesul

Dupa scurta repriza de somn nu prea mai aveam asa mare elan, dar ne-am pus in miscare pana la urma, mai ales ca si ploia se oprise. Am plecat spre Valea Alba, ocazie cu care am constatat ca ninsese destul de mult pe aici in noaptea precedenta. Erau cam 30cm de zapada proaspata. Din locul unde se bifurca poteca spre Valea Alba nu mai erau urme. Pana La Verdeata am facut cam 1h:40. Zapada pe vale era mare si proaspata, iar de pe Albisoara Crucii se scursese o avalansa micuta. Inaintand cu greu am ajuns si la intrarea in traseu. Practic sunt cam 2 intrari: una mai jos, vizibila din punctul La Verdeata, care arata ca un horn la 30-40 de grade paralel cu Valea Alba. Pe aici mi s-a parut ca ar fi fost varianta de vara din pozele lui Mircea Ordean. Mai este apoi si o alta varianta mai sus de Verdeata, putin dupa intrarea in Albisoara Branei/Braului, care arata ca un horn usor abrupt ce coteste imediat spre stanga. Noi am mers pe aceasta pentru ca pe prima parea cam „boschetareala” (brazi, jnepenis si o saritoare). La intrarea in traseu ne-am echipat cu coltari, ham, etc.

Pana aici am facut 2h:55 din Busteni si cca 50 de minute de la Verdeata pentru ca am inaintat foarte greu in zapada mare. Cu toate ca pe Valea Alba zapada nu se prezenta prea bine, chiar a si pocnit de vreo 2-3 ori cand am mers, la intrarea pe Blid era mai tare si mult mai bine fixata.

Partea usoara

Primele 2 saritori erau acoperite de zapada. De fapt a doua era putin descoperita in partea superioara si trebuia sa faci o tractiune in pioleti ca sa treci de ea. La a treia saritoare insa l-am rugat pe Teo sa ne asiguram pentru ca trebuia urcata o fata verticala de vreo 4-5m pe smocuri de iarba si nu am avut incredere in mansarda sa trec la liber. Si de aici am cam ramas legati in coarda pana la finalul traseului. Dupa aceasta saritoare in scurt timp se cam ajunge la BMC de unde, conform Kargel, ai cam 3 variante: in stanga, pe BMC, spre Valea Alba, in dreapta tot pe BMC si intr-un final pe hornul lui Gelepeanu ca sa iesi pe platou sau direct in sus.

La fata locului am mai vazut insa o varianta de iesire in dreapta – sus, pe un horn destul de abrupt. Nu sunt insa sigur daca ajungea pe platou, desi asa ar trebui. Noi am ales varianta directa pentru ca arata cel mai bine din punct de vedere al zapezii. Problema este ca daca mergi in sus, cum am mers noi, nu prea ai o linie clara definita si sunt slabe sanse ca 2 echipe sa nimereasca pe acelasi traseu chiar cu o descriere exacta. Oricum, distractia de abia de aici incepe.

Partea grea

De la punctul unde am parasit BMC panta urca destul de abrubt si se prezenta sub forma de praguri de 7-10 m inaltime. Urci un prag, apoi ajungi pe o suprafata oarecum mai plata, de vreo 45 de grade, mai urci un prag si tot asa. Inclinatia acestor praguri era intre 70 – 90 de grade, asigurari nu sunt pe ele  si nici nu ai unde fixa asa incat se merge mai mult la puterea mansardei.

Primul prag pe care l-am urcat avea o inclinatie de cca 70 de grade si cam 7-8m inaltime, gheata si iarba pe el. Se termina pe o fata mai inclinata unde puteai sa te mai odihnesti. De aici am zis sa mergem drept in sus, dar am ajuns la un prag de vreo 4m inaltime slefuit, fara gheata, iarba sau zapada pe el. Deci nu se putea urca. Asa ca am descatarat pe zapada inca vreo 4-5m si am inceput un traverseu usor ascendent dreapta pe o panta destul de inclinata. Tot acum iesise si soarele, exact pe portiunea asta expusa. Am traversat cam 15-20m pana am prins o alta zona de stanca si iarba, inalta tot asa de 8-10m pe care am urcat-o drept in sus.

De aici a urmat o panta cam de 60 de grade care se termina intr-un alt prag aproape vertical, ca sa nu zic ca era chiar vertical, cu stanca si smocuri de iarba. Aici s-a dus tot Teo, de fapt doar el a mers in fata pe zonele astea, si i-a dat de capat si acestui obstacol. E tare gagiul psihic si fizic 🙂 Bravo!  Eu nu cred ca ma puteam duce primul pe acolo. Adica nu ma puteam duce, clar. In pasajul ala nu aveai voie sa gresesti, mai ales ca asigurarile eram doar noi 2 unul pentru altul.

Dupa ce a trecut si de pasul asta, care m-a facut sa apreciez din nou lucrurile simple ale vietii 🙂 , am ajuns foarte aproape de platou, cam la 15m. Dar ca sa ajungem sus mai era o cornisa de trecut. S-a dus tot Teo si din cateva miscari a iesit sus in vant. Eu m-am chinuit cred ca vreo 3-4 minute sa depasesc mizeria aia de cornisa si sa ies pe platou. Eram ca in desenele animate: urcam 30cm, alunecam 60. Zapada se tasa sub greutatea mea si nici pe platou nu aveam cum sa agat cu pioletii pentru ca era moale zapada. Si uite asa am incercat de vreo 6 ori pana mi-a reusit, timp in care i-ar i-am dat cu injuraturi.

La retragere

Timpul de traseu a fost 4h sau 7h din Busteni. Sus ne-a intampinat vantul de pe prognoza. Ne-a uscat si inghetat instant asa ca am incercat sa fim cat mai operativi si sa plecam spre Valea Alba. Pe platou zapada era foarte tare si se mergea bine, dar pe Teo il durea o glezna asa ca am mers mai usurel. Pana la intrarea in vale am facut cam o ora. Pe vale era o zapada ingrozitor de mare iar eu ma afundam in ea fie pana la genunchi (cand era bine), fie pana la sold (cand era mai putin placut). Pentru ca Teo nu voia sa mai forteze glezna mergea in continuare usurel. Eu trebuia sa fiu in Bucuresti pe la ora 20:00 asa ca am hotarat impreuna sa ma duc inainte sa prind un tren spre capitala. Pana sa ajungem la saritoarea mare ne-am despartit si eu m-am dus inainte. Fata de dimineata mai cursese o avalansa destul de marisoara de pe Albisoara Crucii care s-a intins pana aproape de La Verdeata. Odata ajuns aici, m-am dezechipat si am luat-o la fuga spre Busteni.

Cifre de final

Cam asta a fost si cu Blidul Uriasilor. Durata totala a turei a fost de 9h:27, a avut o distanta de cca 17km si cu 1600m diferenta de nivel. Ca echipament am avut la noi coltari, pioleti tehnici (2 fiecare, clar!) si o semicoarda de 30m. Alte chestii (mobile, anouri) poti sa cari la tine, dar nu prea ai ce face cu ele pentru ca nu ai unde sa le plantezi. Este un traseu care mi-a placut mult, dar pe care nu stiu daca l-as face din nou prea curand. Poate, cand o fi zapada mai tare, pe hornul din drepta pe care ziceam ca l-am vazut. Intai trebuie sa ma lamuresc daca e valida varianta totusi 🙂 .