Alpinism pe Valea Comorilor

Duminica aceasta am fost cu Ioana pe primul ei traseu de alpinism, adică pe un traseu cu zăpadă, gheață și stâncă pe care am folosit echipament tehnic specific de iarnă. Am ales Valea Comorilor (față sudică a Jepilor Mici, Bucegi) pentru că părea cea mai ușoară variantă dacă luăm în calcul accesul/retragerea, înclinația pantei și lungimea traseului. Mai fusesem pe aici cu Ioana pe timp de vară și cu atât mai mult eram curios să văd cum i se pare același traseu, dar acoperit cu zăpadă. Planul era să mergem până la Brâna lui Răducu (numita uneori și Brâul mare al Jepilor Mici) și apoi să ne retragem în stânga spre traseul turistici Jepii Mari, de unde să coborâm înapoi spre Bușteni.

Până la intrarea în traseu am făcut 1h:25. Ne-am mișcat încet. Am prins gheață încă de la intrarea pe traseul de turistic de Jepii Mari așa că ne echipasem deja cu colțari și ham. Intrarea în traseu părea cu multă zăpadă proaspătă. Vestea bună era că aveam deja un set de urme ce păreau vechi de 1-2 zile.

Cum aveam zăpadă relativ mare, dar totuși insuficientă cât să acopere toți bolovanii, am înaintat destul de greu pe prima parte a traseului. După ce zăpada a devenit puțin mai compactă, am dat și peste urme de avalanșe. De fapt, am avut urme de avalanșe pe tot restul traseului.

La prima bifurcație, am mers spre dreapta. Ne-am mișcat cursiv până la ultima săritoare importantă pe timp de vară, care acum era acoperită cu gheață și, drept să zic, avea un unghi destul de impunător. Tocmai de aceea am simțit nevoia să bat și un piton în gheață, ca asigurare intermediară. După ce am ajuns sus, am găsit un brad în partea stângă, cum urcam, care părea vrednic de o asigurare. Așa că m-am plantat aici de unde am filat-o pe Ioana. Cum a fost la primul ei contact cu cățăratul pe gheață, i-au cam tremurat colțarii și a ajuns destul de încordată sus 🙂 . Dar s-a descurcat bine recuperând tot echipamentul din scurta bucată de cățărat.

Am continuat la deal printre resturi de avalanșă și la următoarea bifurcație am făcut stânga. Apoi nu am mai avut niciun pasaj dificil până la cea de a treia bifurcație, care marchează și intersecția cu Brâul lui Răducu (1800m altitudine). Pentru cine vrea să continue pe firul văii, spre platou, trebuie să urmeze varianta din dreapta pana la cca 2000m altitudine.

Aici a fost momentul în care noi am mers spre stânga. Nu mi-am dat seama că am ajuns la Brâul lui Răducu așa că am continuat în sus pe o porțiune abruptă, încă vreo 45 de minute, până am ajuns într-o șa. Finalul ieșirii în șa a fost epuizant din cauza zăpezii foarte mari care ne înghițea până la brâu.

Odată ajunși aici, nu mi-a trebuit mult să-mi dau seama că am ratat brâul nostru. M-am uitat și pe hartă și pe altitudine și părea că suntem cu vreo 100m diferență de nivel mai sus de brâu. Așa că am decis să facem cale întoarsă. Ioana părea cam obosita deja și cam descumpănită că trebuie să ne întoarcem pe porțiunea asta abruptă.

După încă vreo 45 de minute am ajuns înapoi la Brâul lui Răducu, adică la a treia bifurcație, cum spuneam. Până la intersecția cu traseul turistic Jepii Mari, brâul mai traversează doua văi (una din ele cred că este chiar o variantă secundară a Comorilor) și mă așteptam ca zăpadă să fie la fel de mare și greu de înaintat. Cum era deja târziu și partea vizibilă din brâu era încărcată de zăpadă, ne-am hotărât să continuam cu coborârea pe unde am urcat. Măcar știam ce ne așteaptă 🙂 .

Așa că am mers ușurel la vale. La săritoarea cu gheață, unde am asigurat-o la urcare pe Ioana, am făcut rapel. De fapt 2, căci coarda de 30m nu ne ajungea până jos. După 3h:40 de la „top”-ul traseului am ajuns înapoi în poteca turistică, de unde am pornit pe vale. Deja era noapte afară și ne-am scos frontalele. Ne-a mai luat apoi aproape o ora să ajungem înapoi la mașină.

Așa am terminat tura în 10h:30 care a înregistrat cca 11km cu 1050m D+/-. Cu toate că am intenționat să aleg un traseu ușor, a fost unul dificil până la urmă pentru Ioana. Măcar i-a plăcut 🙂 .