Alpinism pe Albișoara Răsucită, Brânei și alt fir fără nume

Marți am mers împreună cu Croco la munte. Știam că vrem la munte, dar nu eram siguri ce anume putem face la fața locului. Pe de o parte voiam un traseu de escaladă prin peretele Animalelor, pe de altă parte ceva mai de iarnă prin Bucegi. Așa că am plecat cu două rânduri de bagaje la noi (unul de escaladă și altul de „iarnă”) urmând să ne decidem prin Bușteni ce aveam să facem.

Încă fără plan

Prognoza arăta ceva soare pentru zona Râșnov (unde se află peretele Animalelor) și o maximă de 5 grade pentru ora 14:00. Pe la 8 și ceva când am ajuns în Bușteni, unde erau -3 grade, ne-am tot gândit noi ce să facem și până la urmă am hotărât să rămânem aici și să mergem în zona Văii Albe. Ne gândeam noi că indiferent cum ar fi zăpada, tot am fi avut ceva de făcut pe acolo. În cel mai rău caz am fi urcat și coborât pe Valea Albă.

Ne-am echipat și am plecat spre Valea Albă. La nici 15 minute ne-au ajuns din urmă încă doi băieți care urmau să urce pe Valea Colților și apoi pe Hornul Coamei. Un plan ambițios, ce să zic, având în vedere ziua foarte scurtă de decembrie.

În vreo 2 ore am ajuns La Verdeață, pe Valea Albă. Aici am constatat că valea nu prea era albă, cum speram noi, ci mai degrabă neacoperită de zăpadă. Cel puțin până la săritoarea Cârnului așa arăta. Primele 3-4 albișoare (Strungii, Turnurilor, Hornurilor și Gemenilor) erau complet uscate, deci ieșeau din calcul. Părea niște zăpadă în zona superioară a Blidului Uriașilor, așa că ne-am propus să încercăm pe aici.

Încercare pe Blidul Uriașilor

După încă o oră de La Verdeață am ajuns și la intrarea în Blidul Uriașilor. După cum ne așteptam, fața care marchează intrarea în traseu, era complet descoperită. Urcarea ei directă în aceste condiții este cam dificilă, mai ales că nu este niciun piton și nici nu prea ai posibilitatea să plasezi o nucă sau ceva. După ce a încercat Croco vreo 10 minute să intre, am decis să renunțăm. Am fi trecut-o până la urmă, dar ne-ar fi luat mult timp și riscam să ne prindă noaptea pe traseu, mai ales dacă aveam să mai găsim și alte săritori descoperite. Situația ar fi fost cu totul alta dacă aveam pitoane la noi.

Așadar lecția învățată de data asta a fost să ne luăm naibii pitoane și ciocan la noi, că nu se știe când îți trebuie. Cred că e a doua sau a treia oară când ajungem la concluzia asta, dar până aici ! De acum le vom lua la noi.

Pe Albișoare

Am decis să intrăm pe o Albișoară. Între intrarea în Blidul Uriașilor și săritoarea Cârnului pornește Albișoara Răsucită. Am traversat în stânga o brână care duce la intrarea în firul văii. De jos, cât vedeam cu ochii, părea acoperită. Așa că am continuat pe ea. După câteva zeci de metri am ajuns la prima săritoare care ne-a cam pus probleme. Un horn de 2-3 m lipsit de prize și suficient de larg cât să poată fi trecut doar la ramonaj. Inițial am încercat eu să-l fentez prin stânga, dar nu mi-a reușit așa că s-a dus Croco direct și l-a trecut. A reușit să formeze mai sus o regrupare la nuci de unde m-a filat cât am trecut hornul. Mie mi-a fost al naibii de greu să-l trec. Locul unde își fixa Croco colțul monopoint al colțarilor nu acomoda cei doi colți frontali ai colțarilor mei ajungând să zgârii stânca precum o pisică. Am reușit să o trec ridicându-mă mai mult la presiune în mâini. M-am cam consumat la pasajul ăsta.

Lecția a doua din ziua aceasta a fost să îmi reconfigurez colțarii pe monopoint. Sunt situații unde nu ai șanse fără monopoint, mai ales când trebuie să treci primul. Că secund o mai fentezi, dar cu consum de energie mare.

După această săritoare, la nici 10m în față, am dat de alta. Frontal era riscant și dificil de abordat pentru că zăpada nu ajungea suficient de aproape de stâncă încât să te poți urca. În plus, stânca avea un strat de gheață pe ea care nu eram siguri că avea să ne țină. Am încercat să o ocolim pe coama din stânga însă nu se putea coborî înapoi în firul văii. Așa că am luat-o stânga pe o brână destul de clară care, sperăm noi, avea să ne ducă în firul Albișoarei Brânei. Presupunerea a fost bună până la urmă.

Pe aici părea zăpadă în sus cât vedeai cu ochii, așa că am continuat la deal. Această albișoară se termină într-un fel de amfiteatru. Se poate merge diagonal-stânga-sus pe Brâna Văii Albe, care iese în Șaua Mare a Caraimanului. Noi am luat-o însă ușor în dreapta, traversând înapoi în firul Rasucitei. Pe aici am continuat până la punctul în care firul văii se închide în perete. Acesta se poate aborda și în sus pe niște mici hornuri și săritori, însă nu aveam timp de ele, căci rămâneam în 2 ore fără lumină. Astfel am făcut dreapta pe la baza pintenului aflat la finalul Răsucitei, la cca 2250m altitudine.

Am intrat într-un alt fir de albișoare ce apare pe unele hărți (Kargel și Cristea), însă fără nume. Era a doua oara când ajungeam pe aici. Pentru că nici atunci nu știam cum să o numim, eu și Croco ne-am sfătuit și ne-am decis să o numim Albișoara Rătăciților 🙂 . Văd că ajungem în mod repetat pe aici în încercările noastre de a ne găsi calea spre platou. Acest fir de albișoară fiind sus acumulează încă de la început zăpadă și o păstrează până la final de sezon. Deci este o cale aproape sigură de ieșire.

Înclinația acestui fir este destul de mare sau cel puțin mai mare ca restul de fire parcurse în acea zi. Finalul culminează cu un mic perete aproape vertical de vreo 10m pe care data trecută l-am prins descoperit, iar acum complet acoperit. La finalul lui aveam de depășit și o cornișă. Am încercat să mă duc eu primul, însă nu mă simțeam confortabil. Zăpada nu era foarte stabilă și îmi alunecau picioarele. S-a dus Croco mergând puțin mai în stânga față de cum am încercat eu și, cu niște emoții, a ieșit pe platou. A început să mă fileze franțuzește și am plecat și eu oarecum îngrijorat dacă avea să reziste sau nu zăpada deja tensionată de el. A fost ok și am ieșit repede pe platou, pe un soare cald și frumos.

Retragerea pe Valea Albă

Ieșirea din acest fir duce pe platoul de deasupra crucii Caraiman. Ne luase fix 3 ore să ajungem sus de la pornirea pe Răsucită, din Valea Albă, un timp mult mai bun decât estimasem eu. Cum mai aveam doar 50 de minute până la apus, ne-am propus să stăm doar puțin la odihnă și apoi să plecăm repede pe Valea Albă.

Mare noroc că am prins zăpadă pe Valea Albă pentru că așa am reușit să ajungem pe lumina până la Săritoarea Cârnului. Fiind complet descoperită, ieșea din calcul să o abordăm prin dreapta, cum am fi făcut în mod normal. Am luat-o pe varianta de vară, prin stânga, de unde am făcut un rapel de 15-20m ca să mai evităm zig-zag-urile de cablu.

Noaptea ne-a prins la săritoarea de sub intrarea în Blidul Uriașilor, unde identificasem noi la urcare un piton. Ca să nu mai pierdem timpul cu descățăratul nocturn, am făcut și de aici un rapel de 8m. Apoi am continuat fără alte probleme până La Verdeață. Parcurgerea Văii Albe ne-a luat 1h:30.

Aici ne-am dezechipat, am luat un gel, am băut ultima gură de apă și am plecat spre mașină cu gândul la ce o să mâncăm la Riviera 🙂 . Tura noastră ne-a luat 10h:30. A fost foarte frumos și mi-am dat seama cât de dor mi-a fost, de fapt, de așa ceva !