Albisoara Branei, Rasucita si alte fire secundare, Croco, triumfator, la iesirea din traseu

Albisoara Branei, Rasucita si alte fire secundare

Ca o introducere

Inca de cand ma antrenam pentru Eco Marathon, renuntand la trasee pe munte, ma tot gandeam si tot speram sa mai prind niste zapada pentru macar o tura in conditii de iarna. Asa ca impreuna cu Croco ne-am incercat miercuri sansa la un traseu. Ca sa mergem cat mai pe la umbra, am ales tot peretele Albisoarelor care are preponderent o orientare nordica. Aveam in cap Albisoara Turnurilor, ca tot nu reusisem sa o descataram data trecuta.

Plecarea am facut-o tot dimineata, pe la 6. La 9 fara ceva am plecat de la Caminul Alpin din Busteni. Dupa inca o ora si jumatate eram pe La Verdeata, pe Valea Alba. Odata ajunsi acolo, de fapt pana sa ajungem acolo, am constatat ca planul nostru de a merge pe Albisoara Turnurilor nu mai statea in picioare pentru ca traseul era fara zapada. De fapt si Turnurilor si Strungii si Hornurilor erau aproape total fara zapada. Asa ca am zis sa mai urcam la deal pe Valea Alba si sa vedem daca ne lipim de o alta Albisoara. Ne-am propus sa intram pe Branei pentru ca nici eu n-o facusem de jos, nici Croco nu fusese pe ea. De fapt eu mai fusesem pe partea superioara a Albisoarei Branei anul trecut, cu Justin. Atunci voiam sa urcam integral pe ea, dar nu am nimerit firul din prima 🙂 . E super tare faza asta cu intrarile in Albisoare cum mereu le ratam 🙂 .

Primul fir

La intrarea pe Branei era o fisura in zapada perpendiculara pe firul vaii. Am pasit-o si in cateva minute am ajuns la prima saritoare care era descoperita. Este de fapt o fata de pamant, iarba si piatra friabila. Tot radeam cu Croco ca faceam grass si mud tooling 🙂 . A doua saritoare din program am prins-o partial descoperita si intr-o forma neprietenoasa. Era si destul de greu de ajuns pe ea pentru ca trebuia sa mergi pe o punte de zapada care nu ne-ar fi sustinut. Am fi putut incerca sa sarim de pe zapada stabila pe baza saritorii, dar nici asta nu ne-a coafat. Asa ca am ocoloit-o prin stanga, tot la grass si mud tooling. Dupa aceasta saritoare am facut un traverseu in dreapta, cam 10-15m, pe o brana destul de bine conturata. Am facut treaba asta ca sa urmam un fir de zapada si sa nu mergem pe uscat.

Firul doi sau Albisoara Branei

Cu toate ca am crezut initial ca noi am intrat pe Branei, analizand acasa pozele si schitele, am dedus ca abia la aceasta prima traversare am intrat pe Branei. Pe acest fir am intalnit cam toate saritorile descoperite: unele mai putin, altele mai mult. Au fost cam 6 la numar . Pe vreo 2 din ele am prins cate un pod de zapada care ne-a tinut cam la limita. Adica cand trecea al doilea, se cam afunda in gol. Inca de la intrarea pe traseu ne-am legat in coarda datorita puntilor de zapada pe care tot le traversam. Nu de alta, dar unele punti erau peste un gol si de 10m, in cazul anumitor saritori, si nu am fi vrut sa exersam tehnici de salvare dintre gheata si stanca, in asemenea zi frumoasa 🙂 . Deci toate aceste saritori le-am parcurs asigurati, cu atentie si fara probleme.

Bun pana aici. Am ajuns si la saritoarea 7 pe care n-am reusit sa o descifram. In primul rand nu puteam ajunge la baza ei pentru ca avea o punte de zapada foarte subtire, care nu ne-ar fi tinut. In al doilea rand, chiar daca am fi ajuns, nu ne-am fi dat seama cum s-o abordam pentru ca se prezenta ca un horn adanc, cu un bolovan deasupra. Peretii laterali erau uzi si fara prize sau pitoane. Pe peretele din stanga se distingea o brana oblica care urca, insa cand am dat sa intram pe acolo, am vazut ca totul se sfarama si nici nu erau asigurari. Pe peretele din dreapta era o alta brana, dar si mai fina, mai friabila si, la fel, fara asigurari. Singura varianta era sa faci un ramonaj la limita, pentru ca distanta intre pereti era destul de mare, dar ne-ar fi luat mult timp. Asa ca am zis sa mai facem odata dreapta, ca tot aveam o brana la-ndemana.

Firul trei sau Albisoara Rasucita

Si asa am facut a doua traversare intrand pe al treilea fir. Acum, zicem noi dupa ce am mai studiat schite si poze, am fi intrat in Albisoara Rasucita. Nu prea suntem siguri, dar asa suspectam. Noi eram multumiti ca avea zapada pe ea si se prezenta bine 🙂 . Saritorile pe aici erau mai mici sau mai acoperite, in tot cazul, mai usor de trecut. Am urcat asa pana la un pinten care se si observa din poze. Ajunsi acolo aveam 2 variante: stanga sus pe un fel de sistem de hornuri ce pareau foarte friabile sau inca o traversare in dreapta. Evident ca in spiritul acestei zile, am ales traversarea in dreapta !

Firul patru sau Albisoara fara nume

Aceasta ne-a scos pe o creasta care imediat in drepta ei (cum priveai spre platou) avea alt fir de zapada. Da, inca unul ! Acum chiar ne intrebam ce Albisoara (sau nu) o mai fi si asta. Fara sa mai dezbatem prea mult, ca nici nu ne-ar fi ajutat la nimic, am pornit iar la deal. Aceasta portiune am prins-o exclusiv cu zapada, cu toate ca era un fir foarte ingust. Anumite pasaje erau destul de abrupte, insa foarte frumoase. Amandurora ne-a placut foarte mult aceasta ultima Albisoara (sau ce o fi fost). Traseul se incheie cu iesirea in platou, unde trebuie sa te cateri pe o fata de piatra si gheata usurica, dar de atentie. Pe platou am iesit pe culmea de deasupra crucii eroilor, foarte aproape de intrarea in Valea Alba. De aici si pana in Alba am facut vreo 10 minute de mers lejer.

De incheiere

Tot traseul, de la intrare pana la iesire, ne-a luat vreo 5h:30 cu tot cu pauze de mancare si orientare. Chiar am vrut sa mergem usurel sa ne bucuram de vreme 😀 . In concluzie, noi credem ca am intrat pe o Albisoara fara nume, am mers apoi pe Branei, am intrat in Rasucita si la ultima traversare in alta Albisoara secundara. Deci am facut un zig-zag urmand zapada 🙂 . Cu toate ca nu am facut un singur traseu, a iesit ceva foarte frumos 🙂 .

De retras ne-am retras pe clasica Vale Alba, unde am prins o zapada foarte lipicioasa in partea superioara. Cu toate ca amandoi aveam anti-snow la coltari, ne opream la fiecare 3-4 pasi sa ne mai scuturam de zapada. De fapt mai mult eu am patit asa decat Croco. Zapada per total, la urcare, a fost foarte buna: era omogena si nu te afundai in ea. A fost cu mult mai buna decat am prins-o toata iarna asta pe diverse trasee.

Ca mancare am avut doar uscate, fara geluri. Apa am avut doar 1.5L care mi-au fost insuficienti. Noroc ca mai prindeam zone de stanca pe unde se scurgea apa si mai lingeam pe acolo 🙂 . Asta a fost si cu traseul Albisoarelor „compuse”. Inca odata ni s-a dovedit ca intrarea in Albisoare nu este chiar asa evidenta si ca nu prea poti sa fii sigur la fata locului pe ce intri. Bine, nici acum nu suntem 100% lamuriti ca schita pe care am facut-o reprezinta traseul nostru, dar asa banuim ca a fost.

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Cele 2 poze-schite au fost imprumutate de la Laura B si Catalin Serban.

Tags:
Category:

Comments are closed here.