Alergare prin munţii Tatra

Prin munţii Tatra, din Slovacia, nu plănuiam să ajung aşa de repede sau cel puţin nu anul acesta sau în următorii 2-3 ani, dar uite aşa e viaţa, nu ştii niciodată ce îţi rezervă. Ce „îmi place” vorba asta 🙂 .

Cum am ajuns aici

De fapt eu/noi voiam să mergem în Slovenia să urc pe vârful Triglav, însă o combinaţie de factori de ultim moment au făcut ca exact în ziua plecării să ne anulăm „croaziera” în Slovenia, unul din ei fiind maşina care se bulise. „Oricum era vremea nasoală”, ne ziceam noi că să ne consolăm cu eşecul plecării. A două zi după plecarea eşuată, am reuşit să fixez maşina destul de repede şi ne gândeam dacă / unde să mai mergem. Scanând zonele apropiate de România ca munţi şi luând în calcul şi prognoza meteo, am decis să mergem în Slovacia, prin munţii Tatra. După încă vreo 40 de minute am ales destinaţia, am rezervat ceva pe Booking.com şi am plecat.

Cazare şi acces

Ne-am cazat în oraşul Poprad, aflat la poalele munţilor Tatra Mari (în engleză li se zice High Tatras). Din Bucureşti până aici sunt cam 1000km pe care i-am făcut din două bucăţi, mergând pe ruta: Bucureşti – Sibiu – Oradea – vama Borş – Debrecen (HU) – Miskolc (HU) – Kosice (SK) – Presov (SK) – Poprad (SK). Din Poprad până la baza muntelui, de unde încep traseele, sunt cam 10-13km care se fac foarte rapid cu maşina.

Prin România se merge greu, asta o ştim cu toţii. Bune şi centurile de autostrada ale Sibiului şi Sebeşului care evită cele 2 oraşe ce în trecut erau adevărate probe de rezistenţă mentală. Ele sunt oricum insuficiente în contexul acestui drum. Prin Ungaria se trece rapid. Nimic nou. Prin Slovacia se merge greut, cam ca în România. Motivul ar fi că autostrada pe care ar fi trebuit să mergem era în construcţie sau renovare (nu mi-am dat seama exact) şi mergeai 5km pe autostradă, apoi ieşeai pe naţional, încă 10km pe autostradă, iar pe naţional şi tot aşa. Oraşul Presov, prin care se trece, este destul de mare şi nu are centură şi-l traversezi, cum făceai odată cu Sibiul.

Vremea la faţa locului a fost destul de răcoroasă (14 grade ziua), cam ploua, iar sus pe munte se vedea că ninsese. Nu plănuiam să fac cine ştie ce tură sau aventură prin Tatra pentru că nici nu voiam să încarc mulţi km înainte de Ciucaş, nici nu mă documentasem prea bine de trasee şi intelsesem că poteca spre vârful principal, Gerlach (2655m), nu era marcată. Din ce am înţeles în mod special l-au lăsat aşa, că să nu devină bulevard acest traseu.

Alergările

Cât am stat pe acolo am făcut 2 alergări: una pe asfalt şi una pe munte. În cea pe asfalt am urmat drumul ce pleacă din staţiunea Vysoke Tatry (1000m) şi merge spre hotelul Sliezsky Dom (1640m). Hotelul acesta este un fel de Bâlea Lac al nostru, doar că singur prin zona şi mai mare. Mi s-a părut interesant că doar un semn de circulaţie (de acces auto interzis) aflat la începutul acestui drum, făcea ca nimeni să nu intre cu maşina pe acolo. Chiar am fost bulversat, mai ales când mă gândesc cum arată drumul nostru din Bucegi spre Piatra Arsă unde sunt mai multe maşini decât oameni şi faună, de nu ai loc să treci nici cu bicicleta, că te claxonează. Şocant. 🙂 . Cu toate că a fost pe stradă, mi-a plăcut alergarea pentru că am urcat 7km la deal şi apoi a trebuit să-i cobor. Iar coborârea pe asfalt te face să alergi repede şi combinată cu distanţă destul de mărişoară, te face să simiti chiar bine cei 14km.

A doua alergare a fost cam fără ţintă, că să zic aşa. Doar voiam să merg pe potecă şi voiam să ajung măcar la 2000m altitudine. Aşa că am luat-o pe traseul bandă verde ce ajunge tot la hotelul Sliezsky Dom, apoi de aici în sus am urmat acelaşi marcaj. Norii care se vedeau de jos, la plecare, s-au rispit când am ajuns eu sus şi am putut să văd mai bine zona. Este destul de impresionantă. Practic acest hotel se află într-un fel de căldare glaciară, asezonat şi cu un lac drăguţ şi foarte clar. Urcând mai la deal, am ajuns în a doua căldare glaciară de unde se vedeau pereţi de stânca foarte impunători. Muntele de gresie cu feţele verticale ce se termină în creşte tăioase impun un oarecare respect. Cred că sunt zeci de variante de trasee pe timp de iarnă aici, pentru că am văzut multe culoare şi văi.

Mi-au plăcut şi potecile amenajate cu pietre care dau un aer interesant zonei: parcă ai alerga printr-un parc, doar că puţin mai mare 🙂 . Alt aspect de precizat ar fi curăţenia: de la start, din parcare, şi până sus, pe munte, nu am văzut o bucată de hârtie, nicio gumă, pet sau cutie de bere aruncată sau ascunsă prin crăpături. E aşa de curat, de zici că nu circulă oameni pe acolo :). Şocant, din nou!

După ce am trecut şi de a două căldare a început să apară zăpada. Era în strat subţire şi pe punctul de topire, dar poate pune probleme pe anumite feţe de gresie şlefuite. Deja eram cam pe la 1900m şi după ce am mai continuat puţin, am pierdut marcajul şi poteca era din ce în ce mai puţin definită. Şi nu din cauza zăpezii, ci din cauza reliefului. Cum ajunsesem deja pe la 2000m, am hotărât să mă întorc, dar nu înainte de a mai sta pe acolo vreo 5 minute să mai admir zona. La finalul alergării au ieşit 16km cu 1000m diferenţă de nivel.

Cam asta a fost şi prin Tatra. Chiar mi-a plăcut zona şi mă gândesc cum şi când aş putea veni într-o iarnă pe aici să văd cum arată nişte trasee la faţa locului 🙂 .