Alergare pe Valea Cerbului, iesirea de langa cabana Omu

Alergare pe Valea Cerbului

Intrucat vremea pentru weekendul acesta se previziona extraordinara 😀 (temperaturi sub 10grade, soare si fara vant) ne-am propus sa facem o alergare prin Bucegi pe un traseu partial nou. Spun ca e partial nou pentru ca aproape toate segmentele din el mai fusesera alergate dar niciodata in aceasta combinatie 🙂

Ruta a fost: Busteni, valea cerbului, cabana Omu, coborare la Pesterea, urcare la babele, piatra arsa, cantoni jepi si iar in Busteni. Un total de vreo 31km cu o cinstita diferenta de nivel de 2300m.

Vremea „din teren” a coincis cu prognoza, lucru din ce in ce mai rar, ceea ce mareste bucuria cand chiar se intampla asa. Zapada s-a cam topit din Bucegi cu exceptia platoului, mai exact pe la Omu, unde mai erau 10-20 de metri patrati de zapada. Tot putini erau si oamenii pe la cabana fata de lunile de vara cand abia aveai loc sa faci o poza solo. Se cunoaste ca „a venit” frigul si ca lumea nu se mai aventureaza de la telecabina (Babele) la Omu.

Singura parte de traseu pe care nu mai fusesem pana acum era coborarea de la Omu spre Pestera. A fost chiar frumoasa si am observat ca undeva la 20 de minute de coborare este si o cascada de cca 20m inaltime. Aproape era sa o ratez daca nu mi-ar fi atras atentia un grup de oameni care tot incerca sa se fotografieze cu cascada pe fundal, sarind, facand tumbe, batand din palme si razand.

Am ajuns si spre Pestera unde situatia s-a mai echilibrat. Au inceput sa apara multi oameni imbracati corespunzator si accesorizati ca de oras 🙂 Tot e bine ca au ales sa coboare pe jos in loc sa ia telecabina de la Babele. Pe platou lume multa totusi iar si mai multi stateau la rand la telecabina spre Busteni.

Coborarea pe jepii mari a fost mai inceata ca de obicei pentru ca in zona de padure de foioase era plin de frunze pe poteca si nu voiam sa-mi stramb vreo glezna sau ceva.

A fost o zi frumoasa si insorita pe care am terminat-o cu o oprire la „renumitul” popas Riviera din Sinaia pentru a manca o serie de ciorbe 🙂

Tags:
Category:

Comments are closed here.