Alergare de iarnă în Piatra Mare

Prin Piatra Mare nu mai fusesem de vreo 3 ani, nu mai ţin minte exact, şi cumva uitasem că există trasee pe acolo care sunt practicabile & alergabile chiar şi pe timp de iarnă. Această destinaţie mi-a reajuns pe „ecran” când mi-au zis nişte colegi de muncă (Sorina şi Axon) că au fost pe acolo săptămâna trecută. Tot de la ei aflasem că circuitul Dâmbu Morii – 7 scări – cabana Piatra Mare – drumul familiar – Dâmbu Morii ar avea cam 16km. Cum eu voiam să alerg un cca 30km, am zis să mergem acolo şi eu să-i dau 2 ture şi Eliza una.

Aşa că duminică pe la ora 9 şi ceva eram la Dâmbu Morii „admirând” casele dărăpănate care te întâmpină seducător chiar după ce treci podul, la ieşirea de pe DN1. Am parcat chiar acolo, lângă ele, ne-am schimbat şi am plecat la drum pe un soare foarte clar şi radios. Cum aveam să constat până la final, am supradimensionat grosimea hainelor de pe mine 🙂 .

Pe partea de început a traseului, fiind oarecum mai dimineaţă, nu am dat peste multă lume, ci doar peste un grup de vreo 10 oameni care a luat-o pe drumul familiar. Noi am mers înainte, spre 7 scări, unde am mai depăşit câte 1, 2, 3 oameni. Pământul era moale şi pana în partea de sus a canionului a fost cam noroi. Ca să înaintăm mai repede, noi am ocolit canionul pe varianta cu punct roşu. Deci prin dreapta lui, cum urci. La vreo 500m de la ieşirea din canion a început să apară şi nişte zăpadă îngheţată. Poteca fiind foarte circulată, se formase un strat solid de gheaţă aşa încât ne-am încălţat cu snowline-urile. Mergea şi fără ele, dar am fi înaintat mult mai încet şi cu un consum mai mare de energie.

Până sus apoi nimic spectaculos. N-am întâlnit niciun animal şi nici oameni cine ştie. Am ajuns la cabană în fix 2h de la start. Vremea pe acolo era foarte frumoasă, contrar prognozei care anunţa vânt de 40-50km/h şi nori. N-am putut decât să ne bucurăm, să mai facem nişte poze, 2 tumbe şi să plecăm la vale. Coborârea am făcut-o pe drumul familiar. Pentru că eu voiam să mai fac o urcare, am luat-o mai repede la vale, lăsând-o pe Eliza în urmă (cu acordul ei, evident :D). Şi pe aici era plin de gheaţă, cel puţin vreo 2km şi, dacă la urcare o mai fentai, cum o mai fentai aici nici nu se punea problema să alergi fără snowline-uri.

Când am ajuns jos, deja bătea soarele şi mai tare asa că am rămas doar într-un strat de haine în partea de sus. Şi lumea era mai multă, chiar foarte multă, mai ales în zona cu 7 scări. Pe urcare am mai prins câteva grupuri care, inevitabil, aveau replica „ce bine era să avem şi noi lanţuri din-ăstea în picioare” :)) . A doua urcare mi-a ieşit la 1h:18.

Pe coborâre nimic spectaculos, doar că se înmuiase şi mai mult pământul faţă de prima tură. Toată aventura s-a terminat până la urmă în 4h:44, 24km cu 1900m diferenţă de nivel. Aşadar mie mi-a ieşit la 12km bucla, în loc de 16km cum estimasem. Ca să completez kilometrajul, am mai ieşit pe seară în parcul Tineretului să mai fac 2 ture de lac. Cam asta a fost şi cu Piatra Mare. Eu zic că e o opţiune bună dacă vrei să scoţi un aproape 2000m denivelare şi fără să faci prea mulţi km lineari 🙂 .