Weekend in Fagaras
Planul
In weekend-ul ce a trecut am fost prin Fagaras doua zile si o noapte. Ideea turei a venit de la Doina care planuia sa facem Custura Saratii daca permite timpul si vremea. Planul era sa ajungem vineri seara in Poiana Neamtului, sa urcam sambata pana la refugiul Scara via cabana Barcaciu, unde aveam sa si dormim, iar duminica sa mergem spre Vf. Serbota, Custura Saratii si sa coboram apoi spre cabana Negoiu. De acolo mergeam din nou spre Barcaciu si apoi la vale spre Poiana Neamtului unde lasasem masina.
Cam asta a fost planul care s-a implementat doar partial intr-un final 🙂
Vineri
Am plecat din Bucuresti cam pe la ora 18:00 si am ajuns la pensiunea sau cabana (depinde cum vrei sa-i zici) Poiana Neamtului pe la fericita si obisnuita ora 01:30. Adica tarziu. Ne-am salutat din nou cu niste catei (parca vreo 3), am intrat in camere si ne-am culcat.
Fosta cabana Poiana Neamtului este acum in renovare si este pe cale de a deveni o adevarata pensiune cu 2 etaje. Noi am stat cumva intr-o anexa, foarte bine utilata si ingrijita, prin spatele constructiei noi. Proprietarii au fost foarte amabili si dimineata ne-au pregatit un mic dejun cu toate ca nu aveau vreo bucatarie deschisa oficial.
Dimineata abia am vazut ca langa pensiune era o crescatorie de cerbi apartinand tot de ei. Erau cam 10-15 bucati masculi si femele. Simpatice animale 🙂
Sambata, la urcare
Pe la 11:00 am plecat spre cabana Barcaciu unde am ajuns conform indicatorului, in vreo 2h:30. De acolo mai aveam de mers cam 4h dupa spusele cabanierului spre refugiul Scara. Voiam sa mergem pe nou deschisul traseu cruce galbena. Urcarea pana in terasa glaciara a fost un chin. Zapada mare, pana la sold, in care te afundai ca intr-un nisip. Daca as fi avut de unde as fi cumparat pe loc, la supra-pret, niste rachete de zapada. Dar n-am gasit pe nimeni sa vand pe acolo asa ca mi-am/ne-am blestemat zilele si am inotat in continuare.
Si sus pe terasa era tot zapada mare in care te afundai asa ca ne-am cam prins noaptea pe drum. Am bajbait, am mai injurat (eu cel putin) si intr-un final am ajuns in saua Puha. De acolo mai aveam doar vreo 15 minute pana la refugiu. Pana la urma am facut 4h:30 pana la refugiu, mai mult decat estimasem noi (cam 3h) si mai apropiat de cat a estimat cabanierul de la Barcaciu.
In refugiu cald si primitor. Cred ca intre -1 si -3 grade cu un morman de zapada in dreptul usii de abia puteai trece. Macar l-am folosit sa topim zapada din el 🙂
Duminica, pe sus
Duminica dimineata am facut ochi cam pe la 07:00 asa in loc de 05:00 cum era planul. Din start nu mai aveam timp de Custura, asa ca ne-am propus sa mergem spre Vf. Serbota sa vedem cum arata drumul. Vremea era frumoasa, cu soare si putin vant. Am mers pana la urma doar pana la Vf. Musceaua Scarii (2277m) unde am facut niste poze, o tumba, am fumat o narghilea si ne-am hotarat sa ne intoarcem. Glumesc cu narghileaua. N-ar fi carat nimeni asa ceva nici pe bani frumosi :D.
Am ales sa ne intoarcem intrucat pentru a ne tine de planul initial ne-ar fi trebuit vreo 15-16 ore la cum arata zapada si ne-ar fi luat mult prea mult ca sa ajungem si in Bucuresti. Pana la Vf. Serbota ne-am zis noi ca nu are rost sa mai batem drumul, asa ca am coborat spre Barcaciu pe acelasi drum si de acolo si mai jos la masina.
Pana la urma…
Cam asta a fost si plimbarea. In cele 2 zile am mers cumulat cam 26km, cu 1900m diferenta de nivel +/- pe care i-am facut in aproape 13h:30 de mers. Mi-am confirmat din nou ca pe iarna, cand dormi la cort/refugiu, trebuie bocanci dubli (cu gheata interioara) si sac de dormit mai calduros care sa tina macar la un -8 spre -10, cam pe acolo.
Comments are closed here.