Pe dala desprinsa la iesirea din horn

Via Ferrata Mesules

Marți se anunța zi frumoasă și soare toată ziua. Asta a creat oportunitatea pentru un traseu mai lung de via ferrata, unul de tip „C”. Notația „C”, pe lângă cea de grad, indică nivelul de angajament al rutei, C fiind cel mai mare pe lângă A și B. Asta înseamnă un traseu izolat, cu posibilități de retragere puține sau inexistente și care poate conține pasaje cu asigurări mai rare și pași impuși.

Așadar am ales traseul Mesules (Possnecker), din grupul Sella, cotat la 4C. Pare a fi un traseu mai low profile despre care nu am citit sau auzit multe de la localnici. Este un traseu construit inițial în 1912 de către austrieci, extrem de frumos, cu multe pasaje aeriene, hornuri, diedre, stâncă solidă, asigurări rare și cu o retragere lungă ce se desfășoară o bună parte la o altitudine de peste 2800m. După părerea noastră, este unul din cele mai frumoase trasee de via ferrata din Dolomiți și trebuie făcut dacă va tentează cele de mai sus.

Accesul

Mașina am lăsat-o în unul din locurile de parcare din pasul Sella. În general, parcarea este cu plată și costă cam 10 EUR / zi (se pot lua și fracțiuni de zi). Mai sunt câteva locuri de parcare fără plata în diversele buzunare de pe lângă stradă, însă nu le-am găsit libere mereu. De acolo am pornit spre traseul de ferrata, urmărind indicatorul de traseu care se află chiar în stânga hotelului Maria Flora. De aici și până la baza traseului am urmat poteca foarte bine conturată și în 40 de minute eram acolo.

Grupul Sella, unde se afla si traseul nostru
Grupul Sella, unde se afla si traseul nostru

Traseul

Intrarea în traseu începe tăricel, cu o urcare verticală pe prize de picior destul de discrete sau șlefuite, având în vedere vechimea traseului. Imediat urmează o fisură care se transformă într-un diedru.

Fisura de la intrarea in traseu
Fisura de la intrarea in traseu

Urmează apoi o parte interesantă a traseului: un horn foarte îngust din a cărui prima parte lipsesc asigurări și trebuie urcat la ramonaj și opoziție. O chestie destul de interesantă și neobișnuită pentru un traseu de via ferrata, în care te-ai fi așteptat să găsești cabluri pe astfel de pasaje. În a două parte a hornului urmează trepte metalice destul de rare, dar în continuare trebuie mers și la opoziție. Finalul hornului este o ieșire pe o dală ușor desprinsă de perete, cu vedere superbă și aeriană spre pasul Sella.

Apropierea de horn
Apropierea de horn
Ioana muncind in horn
Ioana muncind in horn
Pe dala desprinsa la iesirea din horn
Pe dala desprinsa la iesirea din horn

Practic se iese pe „exteriorul” peretelui. Se continuă pe o brână îngustă, apoi am întâlnit o scară foarte aeriană de doar câțiva metri. Această este urmată de o nouă succesiune de diedre pe care am cățărat fără să folosim cablul.

O alta urcare aeriana
O alta urcare aeriana

Mai urmează apoi o ultima parte mai dificilă, o urcare pe o față aproape verticală care nu prea are multe prize de picioare și trebuie folosită aderența. Din ce țin minte apoi, urmează o zona ușurică care se termină pe zona superioară a crestei, care devine mai lată. În fața noastră, mai sus, se conturează o mare terasă glaciară. De la intrarea în traseu și până aici am făcut 1h:30.

Ioana pe o traversare ingusta si expusa
Ioana pe o traversare ingusta si expusa
Pe hornurile finale
Pe hornurile finale
O ultima urcare inainte de iesirea in creasta
O ultima urcare inainte de iesirea in creasta

Odată ieșiți în această zonă am ținut linia crestei, în față-stânga, spre terasa glaciară. Marcajul este destul de slab, însă poteca oarecum bine conturată. Pe condiții de ceață, orientarea ar fi dificilă. După vreo 20 de minute am ajuns chiar pe zona de plat a acestei terase. De aici am urmat traseul, binișor marcat, spre partea stânga. Chiar și în acest moment al anului am mai prins porțiuni de zăpadă pe aici și multe fire de apă care curgeau. E bine într-un fel că nu ai cum să faci setea pe aici.

Iesirea in creasta cu Sassolungo pe fundal
Iesirea in creasta cu Sassolungo pe fundal

După 1h:15 de la finalul cablului am ajuns la a doua secțiune a traseului. Tot acest al doilea segment de cablu este foarte ușor și scurt. Noi nu am mai asigurat pe aici. Cablul debutează în notă caracteristică a traseului, cu un diedru. Altitudinea se simte deja puțin în ritmul respirației, fiind la 2900m. La nici 30 de minute după intrarea pe cablu, am ieșit într-o creastă de unde am făcut stânga spre vârful Piz Selva (2941m) la care am ajuns în alte 5 minute.

Ioana pe finalul celei de a doua sectiuni
Ioana pe finalul celei de a doua sectiuni

Priveliștea de aici este superbă și ușor nepământeană în același timp. Superbă pentru că ai o panoramă completă asupra zonei: vf. Piz Boe (3152m), vf. Sas Pordoi (2952m), vârfurile Sassolungo (3081m), Sassopiatto (2958m) și pasul Sella. Nepământeană, pentru că totul în jur este gri, un gri foarte selenar, că să-l citez pe autorul ghidului din care am găsit ruta. Pe lângă asta, limbile de zăpadă erau acoperite de acea bacterie roz, dându-le un aspect și mai ciudat.

Varful Piz Selva (2941m)
Varful Piz Selva (2941m)
Panorama Vf. Piz Selva (2941m)

Retragerea

Sunt mai multe opțiuni de retragere, însă noi am ales-o pe cea mai clară (din punct de vedere al marcajului) care este totodată și cea mai lungă. Această rută face practic un arc de cerc, o potcoavă, ce pornește din stânga până aproape de baza lui Piz Boe (3152m), traversând pe la baza altor vârfuri: Piz Miara (2964m), Piz Berguz (2974m) și Piz Rotic (2973m). Poteca merge în general pe curbă de nivel, într-o coborâre foarte discretă urmând direcția lui Piz Boe. Tot menționez de Piz Boe pentru că este cel mai înalt vârf din zonă și îl poți zări pe tot acest parcurs, așa încât sa te poți orienta după el.

Pe poteca de tragere cu vf. Piz Boe (3152m) in plan secund central
Pe poteca de tragere cu vf. Piz Boe (3152m) in plan secund central

În cca 1h:40 de când am plecat de pe Piz Selva, care marchează finalul ferratei, am ajuns la o răscruce de poteci (la cca 2850m). Dorind să ajungem înapoi în Passo Sella, am luat-o în dreapta. Coborârea este în prima faza abruptă și poteca nu ne-a pus probleme cu orientarea. Este și puțin grohotiș, și puțină umbră binemeritată după atâta stat în soare și apoi se ajunge la o amplă terasă glaciară.

Surpriză retragerii a fost când, ajunși în zona de pădure, a trebuit să traversăm un torent lat de 3m folosind doar un buștean. Deși mică această traversare, apa era foarte rapidă, rece și adâncă în acel punct, așa încât acest pasaj a devenit brusc un highlight al retragerii. Într-un final, după 2h de la marcajul de care spuneam mai sus (la 2850m alt.), am ajuns cu poteca la șosea. În acel moment, am lăsat-o pe Ioana acolo și am dat o alergare pe asfalt în papuci de trail de cca 3km până în Passo Sella, unde aveam mașina parcată.

Și uite așa s-a terminat o zi super frumoasă, mai ales că traseul de via ferrata ne-a surpins în mod plăcut. Tot turul, până la șosea, a avut 12.5km, 870m D+ și 1100m D- pe care l-am făcut în 7h:50. După cum am bănuit la început este un traseu mai puțin umblat, însă merită pe deplin parcurgerea lui. În mod clar are un loc în top 5 trasee de via ferrata pe care le-aș recomanda și pe care le-aș repeta.

Tags:
Category:

Comments are closed here.