Vertical Race Zarnesti 2014

Pentru sambata aveam in plan sa fac o alergare prin Piatra Craiului dar vorbind cu Ionel am aflat ca in aceeasi zi era si un concurs de alergare pe acolo. Acesta se numea Squeezy Vertical Race. O alergare verticala de 5km lungime si 1000m diferenta de nivel pozitiva. Deci doar se urca din Zarnesti, de la Gura Raului, pana pe vf. Piatra Mica, la cruce. Atat. Simplu. Asa ca m-am inscris si eu dar cu gandul sa mai completez apoi cu o alergare ca sa mai strang niste km.

Cursa

La acest gen de concurs, pe distante scurte, se pleaca repede. Combinat si cu urcarea sustinuta, care incepe cam dupa 1km de la start, este o adevarata provocare sa tii ritmul. Sau cel putin pentru mine care nu sunt un mare fan al plecarilor rapide si a distantelor asa de scurte si verticale. Cred ca la start erau cam 60-70 de oameni, cam asa, toti bucurosi ca ploua fara oprire si toti nerabdatori sa ajunga macar in zona de ninsoare unde te udai mai putin. Se auzeau zvonuri ca de la Zanoaga in sus era zapada si ningea.

De la inceput am pornit cu pace de 5 pe care l-am tinut pana la fantana lui Botorog. De acolo, la deal, am mers si am mai alergat prin putine portiuni cu toate ca in alte dati alergam de la fantana pana in poiana fara oprire. Dar atunci nu porneam cu pace de 5 😀 ci o luam usurel, cu incalzire. Pana in poiana Zanaoaga, la punctul de control, am facut 42 de minute. Inainte de a ajunge aici am luat si un gel Squeezy ca sa vad cum este. Facand aceast lucru mi-am incalcat regula de a nu incerca mancaruri/geluri/bauturi noi la concurs. Si mereu cand fac asta lucrurile ne-bune se intampla. La doar 10 minute dupa ce am luat gelul au inceput niste crampe de stomac (intai mai subtile, apoi mai pronuntate) urmate de o senzatie de voma care se accentua cu fiecare metru de urcare. Nu cred ca era doar de la gel, ci si de la plecarea alerta si urcarea rapida. De aici in sus totul a devenit un chin oprindu-ma de cateva ori sa incerc sa „ma eliberez” dar fara niciun rezultat.

Intre timp zapada crestea si ea ca strat si totul era foarte alunecos, in special radacinile. Cu chiu cu vai, gandindu-ma la ce a fost in capul meu sa fac teste in asemenea regim de efort, am ajuns si la destinatie, pe varf. Am facut 1h:13. Acolo era si Ionel care ma astepta. El facuse un 1h:01, ceva de genul. Am mai stat putin, am incercat sa beau niste apa care nu intra si am plecat amandoi la vale. Simteam in stomac fiecare pas pe care-l faceam la vale. Am mai si cazut de vreo 3 ori, o distractie !

Alergarea de „dupa”

Intr-un final am ajuns inapoi in poiana Zanoaga unde ne-am intalnit din nou cu Lucian Clinciu. Mai trecusem inainte de concurs pe la el sa cumparam niste produse. Cu toate ca nu ma simteam bine, voiam sa mai alerg. Cum si Lucian avea in plan sa mearga, ne-am „combinat” dar nu inainte de a-l saluta pe Ionel care trebuia sa se intoarca in Zarnesti.

Asa ca am plecat spre Curmatura unde ne-am si oprit sa bem un ceai si sa conversam cu gazdele. In continuare am coborat pe drumul forestier. La prima interesectie de forestiere, am luat-o in dreapta fata, deci nu am continuat pe drumul principal. In tot acest timp strangeam din dinti din cauza durerii. Mai tot beam apa dar fara sa simt vreo eliberare. Incet, incet am intrat si pe triunghi galben spre La Table, un traseu foarte frumos pe curba de nivel. Pe aici Lucian tot facea opriri pentru „debarasarea” drumului de crengi, copacei si pietre. La cativa copaci mai marisori l-am ajutat si eu cu mana mea puternica si ferma 😀 . Durerea inca era cu mine.

De la Table am mers pe varianta de MPC dar in sens invers, normal, iar pe la saua Joaca (zic eu) ne-am oprit sa mai mancam niste cozonac bun (avea Lucian cu el, nu era nimeni care sa vanda pe acolo) si sa bem niste apa. Si, intr-un final, magia s-a intamplat si durerea a parasit trupul ! De unde si celebra si tampita expresie americana de motivatie pain is weakness leaving the body adica „durerea este slabiciunea ce paraseste corpul” :)). Pacat ca la mine a parasit-o destul de tarziu. In fine, de aici am ajuns prin Magura si Lucian m-a bagat pe o poteca nemarcata printre case care cumva ocolea zona „centrala” a satului si te scotea tot in drumul de Prapastii.

Ajunsi in forestierul principal din nou am mai facut o ultima oprire, ca Lucian sa-si ajusteze salba de pet-uri pe care le culesese de pe drum :D. Toata distractia a durat 2h:36, desi am perceput-o ca fiind mult mai lunga, pe o distanta de 18km cu 560m urcare si 1180m coborare.

La sosire in Zarnesti deja rasarise soarele si cum am facut cum n-am facut, am ajuns chiar la festivitatea de premiere pentru cursa de dimineata. Asa mi-am luat si eu diploma de participant, am facut o poza  de grup si am terminat ziua de alergare. Poze de la eveniment nu prea am gasit, aparat foto n-am avut la mine asa ca n-am pus niciuna 🙂 .

UPDATE: am gasit poze pana la urma. Ionel si Gloria m-au ajutat 🙂 . Tot ei mi-au dat si un extras din clasament: am terminat locul 33 din 60 la open si locul 10 din nu stiu cat la categoria de varsta.

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]
Credit poze: Marian Male si Alex Barli.