Valea Colţilor de iarnă

Sâmbăta trecută am fost cu Alin prin Bucegi, pe Valea Colţilor. Planul nostru iniţial pentru acest week-end era cu totul altul şi anume doream să mergem prin Făgăraş că să încercăm creasta de la Suru la Sâmbăta în 2 zile. Cum vremea în Făgăraş s-a cam stricat pe ultima sută de metri, ne-am gândit noi să facem măcar ceva la o zi, mai prin zonă. Aşa am ajuns aici.

Accesul

Pe Valea Colţilor mai fusesem odată pe varianta fără zăpadă, iar pe segmentul între Hornul Pământos şi Poiana Coştilei chiar în săptămâna precedentă, când am coborât cu Croco de pe platou, din Hornul Coamei. Acestea fiind date, nici nu m-am gândit că voi/vom avea probleme cu accesul în traseu, adică să ajungem din Poiana Coştilei la Hornul Pământos. Ei bine, exact acolo ne-am încurcat. Cum aveam să constatăm ulterior, am luat-o prea în stânga. L-am sunat şi pe Croco să-i mai cer nişte indicaţii, Alin a scos şi el GPS-ul şi, pentru că avea un waypoint cu Hornul Pământos, am început să navigăm linear într-acolo. Numai bine că, în timp ce bâjbâiam noi spre horn, am auzit şi nişte voci. Le-am întreabat un *ASL şi câţi **bani au au la ele şi am aflat că „vocile” mergeau şi ele spre Colţilor. Aşa cam ne-am dus spre ele. Cele 2 voci erau de fapt Laura Be şi Lucian, care doreau să facă Valea Hornului (o vale care se desprinde tot din Mălinului). Am mai schimbat o vorba cu ei, o impresie, ne-am pus colţarii şi aşa am intrat şi pe vale.

Pe vale

Cam toată valea a fost acoperită de zăpadă. Am prins doar resturi de săritori descoperite, dar cele 2 faimoase (cea cu şnur şi cea cu fereastră) erau aproape complet acoperite şi nu am avut probleme în a le depăşi. Zăpada fost OK per total. Era un start de 5-10cm mai moale şi puţin mai lipicos, în zona de jos, aşezat pe un strat mai tare îngheţat. Într-o ora şi ceva am ajuns şi la finalul văii, adică în strunga Colţilor. De aici am traversat în valea Gălbinele pe sistemul de brâne ce se conturează chiar din strungă. În alte 45 de minute am ajuns şi în strunga Gălbinele de unde am coborât în Scoruşi şi am luat-o la deal. Din această vale am ieşit urmând firul logic care, chiar înainte de platou, se termină într-un fel de pereţel la vreo 50 de grade înclinație care se poate parcurge pe nişte brâne destul de discrete. Se mai poate ieşi pe platou şi pe firul secundar ce se desprinde în dreapta, cum urci, cam la 100m lineari de Brâna Mare a Coştilei.

Pe platou

Pe platou, ceaţă. Una destul de densă aşa încât am văzut releul Coştila doar când am ajuns la 50m de el 🙂 . După releu încolo, am intrat în white-out. Adică o ceaţă totală, în care ai o vizibilitate de doar câţiva metri, totul pe un fundal de zăpadă, care împreună dau senzaţia că te afli suspendat în aer, deşi nu eşti. Pentru că nu mai există repere, creierul mai dă rateuri în păstrarea echilibrului şi a direcţiei şi te poate lua şi ameţeala drept consecinţă, lucru ce mi s-a întâmplat de vreo 2 ori. Tare bun a fost şi GPS-ul lui Alin care ne-a mai confirmat direcţia atunci când aveam dubii. Cumva ştiam că mergeam bine şi, din când în când, dădeam de stâlpii de marcaj (traseu cruce roşie), dar e mai bine parcă să mai ai o confirmare şi de la un aparat 🙂 .

La coborâre

Cu aproape 4-500m să ajungem la intrarea în Valea Albă ne-am întâlnit cu un grup de oameni la vreo 50-60 de ani. Ne-am oprit, ne-am salutat şi ne-am declarat direcţiile de deplasare. Aşa am aflat cu mirare că voiau să coboare de pe platou pe Piciorul Pietrei Arse, deşi ei mergeau în direcţia opusă. Când am auzit m-am uitat la Alin, el la mine şi împreună la ei şi le-am zis că nu se deplasează în direcţia care trebuie. Erau la vreo 8-9km de intrarea pe traseul respectiv. Ei ne-au zis că ştiu asta, doar că vor să se mai plimbe puţin şi să facă un ocol pe la cabana Babele şi apoi spre Piatră Arsă. Ce să zic, bun moment de ocol dată fiind ceaţă şi ora oarecum târzie la care se întâmplă acţiunea (era în jur de 14) 🙂 .

Tot din cauza ceţii am avut dubii că recunosc intrarea în Valea Albă, deşi nu pot zice că am fost de puţin ori pe acolo. Am mai mers stânga-dreapta, ne-am mai uitat pe GPS şi până la urmă ne-am convins că suntem unde trebuie 🙂 . Pe Valea Albă ne-am intalint cu 2 grupuri de oameni care doreau să meargă şi ei spre Piatră Arsă, după primul grup cu care ne întâlnisem noi sus. Doar că aceste 2 grupuri nu ştiau de planul secret a celor de sus care se duseseră spre Babele şi nu direct spre Piatră Arsă :D. În fine, i-am lămurit noi ce şi cum. Dacă primul grup era oarecum echipat şi aproape terminaseră valea când ne-am întâlnit cu ei, grupul 2 l-am găsit după săritoarea Cârnului şi abia, abia se mişca. Nu aveau nici colţari cu toţii, nici pioleti şi ne-au adresat şi întrebarea clasică „dacă mai e mult până sus”, întrebare care mă ia de fiecare dată prin surprindere pentru că nu ştiu ce să răspund. Le-am mai spus şi lor de cum e pe sus şi că e oarecum cam târziu să termine şi valea şi să ajungă şi pe la Babele sau Piatra Arsă pe lumina şi am plecat la vale.

Pe la Verdeaţă ne-am mai întâlnit cu un grup de 3 băieţi şi o faţă care fuseseră pe o Albişoară. De aici în jos nu a mai fost nimic special în-afară de noroi. Toată plimbarea a durat 8h:23, a măsurat cam 16km şi am avut 1800m diferenţă de nivel.

Pozele in care apar eu sunt facute de Alin, restul de mine.

*ASL – age sex location
**nu i-am întrebat câţi bani au la ei; am glumit