Tentativă pe Acele Morarului

Cred că încă de anul trecut îmi doream să merg împreună cu Ioana pe Acele Morarului. Este un traseu frumos și aerian. Dezavantajul, ca să zic așa, constă în accesul și retragerea destul de lungi. Timpul de parcurgere a traseului reprezintă cam o treime din timpul total. Nici accesul pe creastă în sine nu e foarte clar, dar în ciuda acestor lucruri am hotărât că joi să-i dăm o încercare. Aveam fereastră de vreme bună până la ora 18:00, când începeau fulgere.

Totul începe cu o drumeție pe traseul Valea Cerbului. În momentul în care ajungem la altitudinea de 1800m (+/- 20m), loc unde poteca turistică face un ac de par spre stânga, începe și Brâul (brâna) Mare a Morarului. Noi am făcut până aici 2h:40. Partea de început a potecii este clar conturată însă nu rămâne așa. Ideea este să ții cât mai aproape de peretele din partea stângă, cum mergi. Brâul urcă ușurel până ajunge în șaua ce marchează practic începutul Crestei Acelor Moarului. Șaua se află la cca 2000m altitudine. Nu ai cum să o ratezi. De la ieșirea din potecă turistică și până aici am făcut 1h:05.

De aici începe puțin balaureala dacă nu știi exact pe unde să mergi. Eu credeam că știu întrucât am mai fost prin 2013 pe aici, dar s-a dovedit că nu mi-a fost clar. Mai jos este poză cu cele 2 variante pe care se poate depăși momentul balaurelii. Varianta din dreapta, din poza de mai jos, presupune că se înaintează spre drepta (Valea Bujorilor) cca 30-40m până când se prinde coamă de stâncă ce apare în poză. Apoi se urcă matematic pe ea până când ajungem în creastă principală care se află cumva în dreapta. Varianta din stânga duce în același loc, doar că mai direct. Ambele variante presupun jnepeniș.

Noi am mers mult prea mult spre Valea Bujorilor traversând multe rânduri de jnepeni care ne-au obosit și care ne-au ciuruit pe corp.

Din momentul în care ajungem pe creastă principală pe una din variantele de mai sus, vom vedea profilat în față o nouă urcare cu aspect de creastă, însă mai degrabă ierboasă decât stâncoasă. Nu există o cale clară de urcat, doar că trebuie urcat. Această față se termină la 2100m altitudine. Tot aici pe partea stânga, cum stăm cu față spre Vf. Omu, se observă o vale/vâlcel ierbos și fără stânci care pare a da în potecă Brâului Mare al Morarului (poza de mai jos).

Dacă ne uităm în față, spre Vf. Omu și restul traseului, urmează o porțiune mai îngustă și dreaptă de creastă lungă de cca 40m. Finalul acesteia duce la începutul urcării pe Creasta Ascuțită (primul reper din traseu) care se prezintă că o față ierboasă.

Pentru că ne-a prins ora 15 când am ajuns aici și pentru că deja Vf. Coștila și Omu erau acoperite de un plafon de nori negri, am tot cântărit situația încercând să ne dăm seama ce să facem. În timp ce ne gândeam Creasta Ascuțită a fost asaltată de nori și ceață în niciun minut. Până la urmă am hotărât că cel mai înțelept ar fi să ne retragem.

Așa că a început coborârea pe pantele ierboase deloc atrăgătoare. Mă mir cum de nu mi-a căzut talpa la pantofii mei sport (că să nu zic adidași), dar pot să spun că mi-am sucit gleznele de am zis că o să-mi stea laxă talpa vreo 3 zile.

În fine, dacă tot ne-am întors mi-am propus să văd cum arată și de jos, din potecă, acel vâlcel pe care l-am observat pe creastă, la cca 2100m altitudine. Și da, mi-am confirmat și din potecă faptul că acest vâlcel reprezintă o variantă mult mai curată și directă de a ajunge mult mai aproape de intrarea în Creastă Ascuțită. Sunt hotărât să încerc varianta asta de acces la următoare vizită pe Ace.

În rest, nimic deosebit. Aș mai menționa o familie de mistreți pe care am văzut-o chiar în primele 50 de minute, la plecarea pe traseul Valea Cerbului și apoi multe, multe capre pe care le-am văzut în zona alpină mai tot timpul pe lângă noi.

Am ajuns înapoi la mașină în 9h, fără să ne parcurgem traseul. Concluzia este că trebuie să știi foarte clar accesul și retragerea, că altfel poți rata tura. Fiind un traseu de creastă și foarte aerian e nevoie și de vreme foarte bună, în special vizibilitate și fără vânt. Deci cam multe elemente de aliniat, dar nu imposibil de făcut. Nouă ne-a plăcut până la urmă, cel puțin pentru faptul că acum mi-am clarificat cum e cu accesul.