Pe Brana Caraiman

Prima alergare montană în Bucegi pe 2020

Trebuie să recunosc că îmi doream mult să ajung prin Bucegi și pentru o alergare montană. Dorințele mi-au fost ascultate și acest lucru s-a întâmplat vineri, săptămâna trecută. Traseul parcurs a fost unul scurt și clasic: Jepii Mici – Crucea Caraiman – Babele – Jepii Mari. 19km cu 1500m D+/-.

Totul a început cu o plecare de la 5:30 din București având în vedere căldura anunțată pe timpul zilei. Voiam să mă intersectez cu ea cât mai puțin. La 7:20 deja plecam pe traseu.

Pe urcarea pe Jepii Mici nu am întâlnit picior de om. Am fost singur pe traseu. Nu am văzut nici măcar animale, nici măcar clasicele capre negre. În 1h:25 am ajuns la cabana Caraiman calculând de la școala aflată puțin mai jos de hotelul Silva. Pe aici, pe lângă cabană, am dat peste o turmă de oi, însă am avut șansa să nu fiu atacat de câinii de stână. Țin să le mulțumesc pe această cale că au stat liniștiți.

Pe Brana Caraiman
Pe Brana Caraiman

De aici am continuat spre crucea Caraiman ca să mai văd starea lucrărilor de consolidare. Glumesc! Nu ăsta era scopul! Față de anul trecut, am văzut mai mulți muncitori prezenți și mai multe materiale de construcție împrăștiate în jurul ei. Până aici am făcut 25 de minute de la cabana Caraiman.

Crucea Caraiman
Crucea Caraiman

Spre cabana Babele am început să mă întâlnesc cu oameni care veneau din sensul opus. La cabana Babele același peisaj dezolant cu multe tarabe care vând nimicuri, aglomerație și mizerie aruncată pe jos. Mi-am cumpărat și eu o apă și am plecat spre Piatra Arsă. În ciuda soarelui de pe cer, mai adia uneori un vânt slab care face să scadă destul de bine temperatura resimțită. Astfel nu avut niciodată senzația de cald și m-am simțit chiar bine. Și pământul pe platou a avut o consistență la fix de potrivită pentru alergare.

Și coborârea pe Jepii Mari a mers bine reușind să o fac în 50 de minute calculat de la Cantonul Jepi. În partea de jos a traseului am văzut urmele furtunii din februarie cu zeci de copaci sănătoși răpuși la pământ. În anumite porțiuni s-au format luminișuri, așa de mulți copaci au fost doborâți.

Una peste alta, am terminat alergarea în 3h:45. Am fost pe un traseu pe care îmi era dor să merg și m-am simțit bine pe parcursul alergării.

Tags:
Category:

Comments are closed here.