Pe la sud de Bucuresti cu cursiera

Motto-ul acestei ture a fost „mai bine sa-mi fie rau decat sa-mi para rau” (copyright Vali 🙂 ). De ce partea cu „raul” ? Pentru ca pe prognoza anunta (si a si fost pana la urma) o zi vantoasa cu rafale de pana la 50km/h. Vantul pe bicicleta e o placere. Rafalele de vant sunt un deliciu insa. Nimic nu te face sa te intrebi mai obsesiv „oare de ce ma chinui aici ?” ca niste rafale de vant care te urmaresc 1, 2, 3 ore…sau tot drumul!

Spre Giurgiu

Am plecat din Bucuresti cam pe la un 09:00 si pana la Giurgiu am avut un vant constant de 20-30km/h (zic eu) din partea dreapta-fata (V-S). Nu m-a deranjat prea tare pentru ca plecasem pregatit psihic de acasa. Dau frumos la pedale, admir peisajul oarecum sinistru post-hivernal si fara sa-mi dau seama (evident ca exagerez ca doar am numarat fiecare km!) am ajuns la Giurgiu in 2h:17. N-am intrat sa vizitez orasul ( 😀 ), ci m-am oprit la OMV de unde am luat un sandvis, o ciocolata si niste apa.

De la OMV am plecat inapoi spre Bucuresti, urmand ca la Daia sa o iau spre Oltenita ca sa variez peisajul. De la Daia la Prundu am avut si niste momente de glorie cand am mers cu vantul in spate. Ce senzatie, ce viteza ! Sa mergi cu peste 35-37km/h lejer, fara sa te opreasca vantul. Rare momente.

Off road

Bucuria n-a durat prea mult caci de la Prundu, intr-un acces de neinspiratie, am zis sa o iau pe drumul 412 catre Comana, deci spre N. Cred ca asta este un fel de drum secundar/judetean. In fine, am constatat in scurt timp ca asfaltul dispare brusc si ca in fata mea raman niste balti si un drum de caruta. Cata nedreptate: unde disparuse drumul meu judetean ? Cine mi-l furase ? Folosind aproape toate injuraturile din bogata mea colectie, am mers inainte stimulat si de faptul ca undeva, la orizont, parea sa se intrevada asfalt. Asa a si fost. Era asfalt, dar doar vreo 500-1000m. Apoi iar pietris, noroi si pamant si scaieti. Da-i cu runda a doua de injuraturi.

Prin tiganie

Dupa ceva timp, 50 de minute sa zic, am ajuns si la asfalt prin Falastoaca. Acolo iar m-am balaurit si in loc sa o iau spre Gradistea, Adunatii Copaceni, am intrat pe varianta cu Colibasi, Sintesti, Jilava. Placerea mea. Chiar imi doream sa mai trec inca odata prin Sintesti (pentru cine nu stie, Sintesti este un sat de tigani sau o tiganie, mai bine zis), sa vad palatele neterminate si cu Mertane la intrare. Ca si prima data cand am trecut pe acolo, am beneficiat de amabilitatea oamenilor: am fost injurat, intrebat de o piranda daca o iau si pe ea pe bicla, aproape agresat de un baiat de 16-18 ani care vroia sa ma dea jos de pe bicicleta si latrat de 2 caini de 1m inaltime (fiecare).

Prin Sintesti e bine sa nu treci. Sau daca treci, sa mergi cu masina in viteza. N-are sens sa o faci pe interesantul si sa mergi cu bicicleta. Doar daca vrei o doza de adrenalina. In rest cred ca merita vazut odata, de fapt cel mult odata in viata, doar ca sa-ti definesti in creier notiunea de tiganie.

Tot drumul de la Falastoaca pana la Bucuresti aproape ca am beneficiat de rafalele de vant de pe prognoza. Aveam momente cand mergeam cu 10km/h desi si eram la raport 1:1 si asta pe plat! Distractie, nu gluma. Dupa ce am intrat inapoi pe DN spre Bucuresti, mi-a mai scazut nivelul de „concentrare” acumulat in Sintesti si am putut sa fiu atent doar la vant. De aici n-am mai avut nici un obstacol pana acasa. Doar ca mi-a iesit un convoi mortuar in fata in Bucuresti pe la piata Progresul, care bloca toata strada si claxona. Dar de ce sa ma mai enervez ? Dupa atata vant, drumuri de caruta si tiganie. Doar eram aproape de casa…

(traseul a inregistrat 133km cu 400m denivelare si l-am facut intr-un timp „record” de 6h)