Păreri despre un Chamonix călduros

Pentru luna august ne propusesem să mergem în Chamonix cu scopul de a ne cățăra (poate și pe un multipitch) și de a parcurge un traseu clasic de alpinism, Arete des Cosmiques. Întrucât aveam să mergem cu mașina, ne-am propus ca la dus să ne oprim și prin Dolomiți 3 zile pentru cățărat și o via ferrata. Am ajuns în Chamonix pe 21 august.

Ziua 1

Drumul până în Chamonix este scumpișor, iar aici mă refer doar la segmentul Dolomiți (Bolzano) – Chamonix care costă cam 110 EUR dus și încă pe atât, la întors. Din acești 110 EUR, 52 EUR sunt pe taxa de tunel, iar restul pe autostradă în Italia. Ultimul segment de autostradă, care se termină în Courmayeur este și cel mai scump, undeva la 36 EUR (dacă țin bine minte).

Cu toate că ne uitasem în prealabil pe prognoza Chamonix-ului și a zonei alpine, parcă tot nu ne-a venit a crede că, odată ce am ieșit din tunelul Mont Blanc, am dat de 35 de grade (ora 15). Era la fel de cald ca în București deși ne aflam la 1000m altitudine și aveam deasupra capului nostru niște ghețari sau, mă rog, ce a mai rămas din ei.

Pentru prima zi aveam două lucruri de făcut: să ne întâlnim cu Neluțu și Gloria și să ne cumpăram un ghid/carte de escaladă că să ne putem orienta mai ușor spre falezele de cățărat. Le-am făcut pe ambele și cartea pe care am cumpărat-o este asta.

Din discuțiile cu Neluțu si după ce am răsfoit puțin cartea, ne-am dat seama că falezele sunt în general la altitudine mică și cu orientare pe E. Le Brevent era singura faleză la 2500m, însă orientată tot spre E. Gloria chiar ne spunea că, dacă vrem să ne bronzăm, acolo trebuie să mergem 🙂 .

Ziua 2

Așa că a doua zi în Chamonix a avut un scop și mai simplu: să găsim ceva de făcut dată fiind căldura foarte mare. Intre timp ne mai documentasem puțin și varianta de mers la altitudine, pe Arete des Cosmiques, era exclusă din cauza căldurii. Neluțu ne-a spus că fuseseră și niște căderi de pietre din a doua stație de rapel. Temperatura în jurul prânzului la Aiguille du Midi (3842m) era de 10-12 grade, iar noaptea undeva la 4-5. Abia la 5100m altitudine era punctul de zero grade, deci nici măcar pe Mont Blanc (4807m) nu erau temperaturi negative.

Astfel am vizitat trei faleze: Rocher du Saix din Valorcine, Coupeau din les Houches și o zonă de bouldering din Argentiere numită Argentiere moraine.

Sectorul Rocher du Saix

Rocher du Saix era singura faleză pe V care se afla și într-o pădure, la o altitudine de 1300m. Fiind încă dimineață ne-am fi putut cățăra până spre după amiază, când avea să se mute soarele pe ea. De găsit, am găsit-o ușor, cel mai ușor dintre cele 3, însă la momentul când am ajuns noi acolo cred că erau cam 100 de persoane. Toate liniile erau pline și inclusiv pe traseele multipitch erau cate 2-3 echipe (pe fiecare). Pare o zonă școală pentru că erau foarte mulți copii care învățau să se cațăre. Toata faleza este o mare față căzută de granit cu zeci de trasee, în general foarte ușoare (gradul 4) cu o excepție de 7a. Chiar dacă era liber, nu mi-ar fi plăcut, fiind în general trasee de față căzută care nu sunt tocmai prima mea opțiune. Am stat vreo 5 minute acolo, timp în care ne-am minunat de câtă lume este, și apoi am plecat.

Sectorul Coupeau

Sectorul Coupeau „s-a lăsat greu de găsit”. Cred că ne-a luat 1h:40 ca să-l găsim fiind oarecum induși în eroare de indicațiile din carte. Perseverența însă ne-a fost răsplătită și, după multe piste greșite, am găsit și sectorul. Acesta este o față de șist cu orientare sudică aflată tot la 1300m altitudine. Deși este în pădure, soarele tot cate pe porțiuni mari de stâncă. Aici am găsit cam 20 de oameni, poate chiar mai bine, care ocupau toate traseele de la umbră. Era un singur 6a sau 6b rămas în umbra, dar foarte plin de vegetație. Părea un traseu mai neumblat. Oricum, erau peste 30 de grade afară, fără vânt, deci pentru mine imposibil de cățărat. Am făcut câteva poze și ne-am cărat.

Zona de bouldering din Argentiere

Așa am ajuns să căutăm și zona de bouldering din Argentiere, nu pentru că voiam sau puteam face bouldering (nu aveam saltele), dar pentru că eram curioși să vedem cum arată, mai ales că părea singura dintre opțiuni ce se afla într-o pădure. Nici aici nu ne-am descurcat prea bine cu accesul, fiind din nou induși în eroare de indicațiile foarte alambicate din carte. După alte 90 de minute căutări am descoperit și zona de bouldering aflată în partea stângă (cum privești spre amonte) a torentului Argentiere. Aici sunt bolovani de granit de cca 3m înălțime aflați într-o pădure rară de conifere.

Deja era ora 17 și ne aflam pe drumuri de mai bine de 7 ore. Încă nu aveam o soluție pentru ce să facem următoarea zi, darămite pentru întreaga vacanță, iar vremea se arăta la fel de călduroasă și în continuare. Atât mie, cât și Ioanei ni se înfiripa deja în cap ideea de a ne întoarce în Italia, în Dolomiți, unde știam sigur că aveam ce face. Așa că nu a mai fost o a treia zi în Chamonix pentru că ne-am cărat înapoi, în Italia.

Câteva concluzii

Chamonix-ul se află într-o vale foarte amplă și deschisă. Fețele văii sunt cu dispunere E și V. Traseele de escaladă sunt în general pe E și bătute de soare. Pe E stâncă este doar șist. Pe V este doar granit, însă nu sunt așa multe zone de cățărat sau poate nu le-am identificat noi. Această „configurație” a văii te lasă cu foarte puține opțiuni pentru zilele (anormal de) călduroase de vară prin simplul fapt că nu te poți ascunde de soare. La altitudine, pe zona de gheață/zăpadă, mi se pare iar riscant de mers mai ales că nici măcar noaptea nu scade temperatura sub zero.

Cumva toată zona a fost dezvoltată și este funcțională pentru temperaturi mai scăzute si nu pentru ceea ce se întâmplă în mod anormal de câțiva ani încoace. La o maximă de 20 de grade, cât ar fi fost normală vara, e clar că vrei să ai cât mai multe faleze de cățărat în soare, ca să te poți bucura de ele cât mai multe luni pe an.

Nu știu dacă sau când vom mai reveni in Chamonix, având în vedere că cel puțin momentan Dolomiții sunt mult mai bine echipați cu activități pentru aproape orice temperatură și anotimp. În plus sunt mai aproape de noi și ne place mai mult limba italiană 🙂 .