Marathon 7500, ediţia 2016
De introducere
În planul meu de concursuri de anul acesta nu aveam Marathon 7500 pe listă. Mă cam prinsesem din anii trecuţi care e ideea, Croco a zis că nu se mai bagă anul asta şi nici eu nu mi-am dorit foarte tare să vin. Eliza, însă, voia să participe la tura scurtă (44km / 3200m +/-) cu gândul iniţial de a face o echipă de fete cu, ei bine, altă fată 🙂 . A întrebat două fete şi nici una nu putea, aşa că m-a întrebat şi pe mine dacă ne mixăm la echipa de mixt. Şi uite aşa am ajuns la 7500 din nou, dar în alt format: tura scurtă şi cu Eliza împreună.
Tot din vorbă în vorbă, am aflat că vor veni şi Emi cu Iulia din Galaţi. Cum soarta le aranjează pe toate 😀 , chiar ne-am întâlnit pe drumul de Dichiu, cu ei. A fost numai bine că ei nu prea ştiau exact cum se ajunge la Peştera
Seara am stat la cort. În timp ce ne aranjam corturile sau tocmai terminasem de aranjat, au venit 2 tipi (de fapt un băiat şi o fată) să ne zică că pe acolo a trecut ursul noaptea trecută şi că ne recomandă, dar chiar ne roagă, să ne mutăm corturile lângă restul. Să ne înţelegem: corturile noastre erau cam la 150m, hai 200, distanţă de restul. Nu ştiu de ce un urs, dacă tot avea chef de distracţie, ar fi mers doar la corturile noastre şi nu şi câteva sute de metri mai în stânga. În fine. Am rămas acolo. Şi tot n-am dat de urs 🙂 .
Noaptea nu prea am dormit bine nici eu, nici Eliza, dar mai ales Eliza. A lătrat un tâmpit de câine, de la o pensiune, începând cu ora 2 şi până dimineaţă. Chiar nu a făcut pauză. Parcă îmi doream să vină un urs să-i dea o palmă peste cap să tacă naibii din gură. Dar n-a fost să fie.
Pe traseu
Startul a fost la 6 dimineaţă. Noi ne-am trezit la 5 fără ceva ca să mâncăm, să ne îmbrăcăm şi una-alta. Eu am apucat să mă duc şi până la start să mai văd care e situaţia cu sosirile la elite. Aşa m-am întâlnit cu Cosmin şi Bogdan care terminaseră tura lungă pe locul 2 cu un timp de 17h:51 ! Adică super, super, bine. Bravo măi ! 🙂
La start am mers toţi 4, adică eu, Eliza, Emi şi Iulia. Doar că imediat după start, Emi a luat-o mai repede la picior şi Iulia după el. Eu cu Eliza am rămas mai uşurel. Pe prima urcare la Omu, pe valea Ialomiţei, am fost super adormit. Cel puţin eu. Chiar mă gândeam dacă să dau pe gât activatorul pe care-l aveam la mine. Nu l-am dat până la urmă. Încet, încet am ajuns şi la vf. Omu în 1h:30 de la start. Pe aici era chiar frig şi mi-am pus supra-pantalonii pe mine.
Coborârea spre Gura Diham am făcut-o mai uşurel, ca să salvăm nişte energie pentru a două urcare la Omu. Adică în 1h:25. La Gura Diham am mai mâncat ceva solide şi am reuşit să stăm doar 5 minute, destul de puţin, şi am şi plecat spre Omu. Doar că, la Poiana Izvoarelor unde mai era un punct de control, am aflat că nu vom mai urca pe creasta Bucşoiului, ci vom merge via Mălăeşti. Era vânt puternic pe sus şi organizatorii n-au vrut să rişte cu oamenii pe acolo, pentru că sunt nişte pasaje mai aeriene şi expuse 🙂 . Mi-a părut rău că aş fi vrut să vadă şi Eliza porţiunea asta de traseu pe care nu mai fusese până acum.
Partea bună, pentru mine cel puţin, a fost că de la Mălăeşti nu am urcat pe platou prin hornul mare, pe care mai fusesem de multe ori, ci pe poteca de vară. E drăguţă şi urcarea pe aici şi oferă un nou unghi din care poţi privi impunătoarele căldări glaciare ale acestei zone. Chiar mi-a plăcut urcarea asta. Pe segmentul Diham – Omu ne-am mişcat cel mai greu, scoţând un timp de 4 ore şi ceva.
Între timp Eliza a mai mâncat ceva şi a mai prins putere, aşa că de la Omu spre refugiul Bătrâna am alergat chiar bine. Cu toate că era soare pe cer, bătea vântul puţin şi nu se simţea deloc căldura. De la ref. Bătrâna în jos tot am mai depăşit concurenţi şi am mai ajuns din urmă şi nişte echipe de la tura lungă. Eliza îşi intrase în ritm, aşa că am mers cu spor şi pe ultima urcare spre şaua Strunga. De la şaua Strunga în jos, tot aşa, am alergat. Până la urmă am terminat toată povestea în 10h:15. Un timp chiar bun având în vedere că Eliza nu a mai alergat aşa distanţă şi diferenţă de nivel până acum.
De final
Emi cu Iulia erau deja cort când ajunseserăm noi. Terminaseră cu 15 minute mai repede sau cam pe acolo. Foarte la fix, dar foarte la fix, au venit nişte şniţele pe care le făcuse Iulia şi cu nişte roşii. Vai de mine ce bine au intrat. Mersi inca odata, Iulia, pentru hrană :D. Cam asta a fost şi 7500-ul de anul acesta. Să vedem dacă mai ajung la anul şi, dacă da, în ce configuraţie 🙂 .
[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]
Credit imagini: echipa Fisheye.ro
Comments are closed here.