Escaladă în Orpierre

Al treilea loc vizitat în excursia noastră la cățărat, a fost Orpierre. Acesta este un mic sat înconjurat din toate părțile de stânci, unde se află nu mai puțin de 400 de trasee de escaladă și 2 via ferrata. Accesul scurt către faleze, dar și diversitatea mare de trasee, fac această zonă atractivă pentru multe tabere de cățărat. Cel puțin când am fost noi, erau zeci de copii pe acolo care participau la lecții de inițiere în escaladă.

În Orpierre am ajuns de două ori. Prima oară ținteam chiar locul în sine, iar a doua oară când am căutat falezele din Chateauneuf de Chabre. Pentru că nu am reușit să ne dăm seama unde să parcăm și cum să ajungem la baza acestor faleze, ne-am întors tot la Orpierre unde deja știam harta locului.

Falezele din Orpierre au dispuneri mai degrabă sudice și estice. Dacă adăugăm faptul că localitatea se află la doar 600 m altitudine, asta ne dă de înțeles că doar în zilele răcoroase de vară se poate cățăra sau în restul de anotimpuri.

Implicarea autorităților în cățărat

Ce mi se pare interesant este că această zonă este dezvoltată cu sprijinul autorităților locale și regionale. Ei consideră cățăratul un patrimoniu local/național, drept urmare are un loc central în prioritățile consiliului local: bani, materiale și oameni care au în grijă aceste zone de cățărat. De ex., doar în perioada 2017 – 2019 autoritățile locale și cele regionale au investit peste 250k EUR în zonă pentru lucrări de amenajare poteci de acces, noi rute, recondiționare rute vechi și securizarea zonelor superioare ale falezelor ca să nu cadă bolovani în capul oamenilor.

Ce vreau să spun este că astfel de zone de cățărat nu se pot dezvolta la un nivel atât de avansat doar din efortul câtorva pasionați care-și pun timpul la bătaie pentru amenajare. Este imposibil. Fără sprijin financiar și logistic din partea autorităților nu ai cum să ridici o zonă de cățărat la acest nivel de calitate și organizare. Același lucru este valabil și în Dolomiți, Italia.

La cățărat

Revenind și la cățărat, aici nu pot spune că am făcut cine știe ce. Mi-am propus să încerc grade diferite să văd cum se simt. Așa că am intrat pe un 6a+ (traseul What’s up ? din Chateu, Cascade le mur) de față căzută, pe un 6b (traseul Con-finement din Chateu, Cascade le mur) și un 7a (traseul Les kilos vont en enfer din sectorul Chateu, L’etrangleur). N-am reușit să fac niciunul, din diverse motive. 6b-ul ar fi ieșit, dacă stăteam să mai repet niște mișcări, doar că vântul bătea așa de tare în acea zi, în acel loc, încât mă dezechilibra uneori de pe stâncă.

7a-ul greu a fost cel mai greu traseu pe care am intrat vreodată. În 3-4 locuri din traseu n-am înțeles ce trebuie să fac, în altele am înțeles, dar îmi era mult peste capacitatea mea de execuție. Startul este foarte brutal pe niște riglete scurse la mâini, pe sus ai pocket-uri de 1 deget, tăioase, în fine, ai de toate. Am parcurs traseul la artificial: puse bucle cu bățul și tras de coardă. Cred că i-am oripilat pe localnici.

Ioana a reușit să lege niște 6a-uri: Sonic și Banane moll, ambele în sectorul Chateau, Les racines du ciel droite. Tot aici a mai intrat și pe un 6a+, Au boulot Nico pe care nu l-a legat.

Ca și în alte zone și aici traseele urmează același tipar de amenajare: asigurări mai dese jos și mai rare, uneori mult mai rare, sus.

De final

Chiar dacă nu pot spune că m-am îndrăgostit de acest loc, aș mai reveni să merg și pe la restul de zone în care n-am ajuns în cele 2 dăți. De asemenea, peste ani, dacă sau când mă voi simți mai puternic, aș mai veni să încerc din nou 7a-ul care m-a destructurat.