Cozia Mountain Run 2016

Tot ca şi data trecută, m-am hotărât cu câteva zile înainte de a veni la acest concurs. M-am înscris, am înscris-o şi pe Eliza şi uite aşa ne-am făcut cu un plan pentru week-end. Ambii la traseul Cozia, adică 27km cu 2000m diferenţă de nivel.

Am plecat sâmbătă dimineaţă pe la 5:40 din Bucureşti şi pe la ora 8 eram la zona de start că să ne ridicăm kiturile. M-am întâlnit şi cu câţiva colegi de la firmă care ştiam că se vor înfăţişa aici: Sorina, Radu Săndulescu şi Cătălin Zanfir (care n-a alergat 🙂 ) plus alţi cunoscuţi pe care-i ştiam mai mult sau mai puţin de la alte concursuri. Chiar de la ora 8 dimineaţă, vremea a fost neaşteptat de călduroasă şi aşa avea să rămână până la finish.

Startul a fost, ca de obicei, în forţă pentru toată lumea. De data asta am plecat şi eu mai tare, având în vedere distanţa mică a cursei. Aşa că m-am trezit alergând cu pace de 4 şi ceva pe minut. Mi s-a părut interesant că am reuşit să alerg integral până la mănăstirea Stânişoara, adică vreo 14km cu 700m diferenţă de nivel. Chiar n-am tras de mine şi alergarea „a intrat” la fix. A, şi mi-am adus aminte ! Cred că e pentru prima oară într-un concurs când îmi taie calea o capră neagră. S-a întâmplat cam 2km de mănăstirea Stânişoara, pe drumul forestier. M-a mirat faptul că a apărut şi ea din decor având în vedere câtă lumea era prin jur: alergători, turişti care se plimbau plus maşini.

Tot pentru prima oară, de dată asta în viaţă, am simţit cum este să ai crampe musculare. După cum ziceam, a fost cald afară şi încă după primele 20 de minute de alergare am fost ud constant de la transpiraţie. Estimez că am pierdut cel puţin 4L de apă din corp. Cu toate că am băut atât izotonice şi am luat şi pastile de sare (cam 2 grame), la ultima urcare am simţit ceva ce nu am mai simţit până atunci: nişte muşchi din zona coapselor se blocaseră şi nu mai puteam ridica picioarele. Foarte interesant şi ciudat în acelaşi timp pentru că forţă şi energie aveam în picioare. Chiar „mă simţeam” bine dacă pot să zic aşa 🙂 . Noroc că mai aveam la mine o ultima pastilă de sare + bidonul plin de izotonice. Aşa că am băgat pastila în gură, am turnat toată apa pe gât şi am început să-mi masez muşchii problematici, stand în picioare (nu am riscat să mă aşez). Cam 2-3 minute mai târziu, mi-a dispărut durerea. Am început să urc din nou, dar mergând mult mai încet. La fel şi pe ultima coborâre am alergat-o super uşor că să nu-mi forţez muşchii şi să le mai dau o idee de blocaj 🙂 . La finish am ajuns în 3h:54, cu 4 minute mai bine ca acum 2 ani. Uraa. 🙂

Acum, că m-am gândit mai mult, cred că aceste crampe au avut 2 surse: pe de o parte ritmul intens la care mi-am supus muşchii la deal şi la vale şi, pe de altă, faptul că nu am consumat suficienţi electroliţi pe cât am pierdut prin transpiraţie. Nu ştiu care din cele 2 a fost cauza principala, dar cred că au contribuit în egală măsură.

Eliza, la rândul ei, a avut şi ea ceva probleme mecanice: i s-a făcut greaţă de la un gel, a durut-o un muşchi şi s-a enervat pe ambele 🙂 . Ea a terminat în 5h:24 şi, cu toate că am alergat cu ea ultimii 500m, tot n-am reuşit să-i schimb starea de spirit. Şi-a revenit ulterior, la 10 minute de la sosire 😀 .

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Credit imagini: Sorina, Radu Cristi si Alex Teodorescu.