Alergare pe tura de hobby de 7500

Tura de hobby de 7500, adică de Maraton 7500, are 41km cu 3400m D+. Aş putea spune că este un traseu destul de solicitant în care vizitezi vârful Omu de 2 ori. Mie îmi era dor de o alergare mai lungă în care să simt durere în muşchi aşa că am riscat să merg de 1 iunie pe munte. Riscul venea de la faptul că prognoza meteo era super nefavorabilă, de genul în care nici nu îţi venea să pleci de acasă la cum arăta. Eu am pornit şi terminat traseul de la Gura Diham.

La faţa locului a fost destul de bună vremea, dar foarte variată. Mi-am schimbat ţinuta în tură asta de alergare cum nu am făcut-o în viaţa mea până acum. Totul a început cu ieşirea pe Creasta Bucşoiului. De atunci, la maxim 15 minute, mai făceam o schimbare de vestimentaţie: pune bluza, pune foiţa de ploaie, pune bandana, scoate foiţa, pune suprapantalonii şi variaţii de genul. E clar că am mai câştigat nişte puncte de îndemânare la schimbat haine.

M-a prins şi ploaia. Din fericire în zona mănăstirii Peştera aşa că am putut să mă adăpostesc sub un podeţ de lemn. Isuse, cum ploua atunci ! A fost ploaie torenţială de tip „perdea” care te uda până la piele în 20 de secunde dacă nu erai adăpostit. Pentru că nici după vreo 15 minute nu părea că se opreşte, deja îmi încolţea gândul abandonului, mai ales că aveam lângă mine un taximetrist de Peştera – Buşteni şi mi se făcuse şi frig 🙂 . Norocul a fost că, după 17 minute, norii au început să se spargă spre Omu şi ploaia să se mai potolească. Aşa că am continuat.

Zăpadă mai era foarte, foarte puţină pe traseu, dar totuşi am folosit pioletul de două ori: odată la urcarea spre vf. Bucşoiu, chiar la intersecţia cu traseul Brâna Caprelor, şi a doua oară la o traversare pe Valea Cerbului.

Tot la coborârea pe Valea Cerbului am ajuns din urmă două fete, una din ele fiind Cristina Craiciu pe care o ştiam. Până la urmă am continuat cu ele şi am şi plecat împreună la Bucureşti.

Pe traseu m-am simţit destul de bine şi am alergat şi porţiuni uşor ascendente (urcarea spre Bătrâna şi o parte din cea spre Şaua Strunga). Cu toate astea, m-am cam moleşit la a doua urcare spre Omu, pe Valea Ialomiţei, şi de aceea am apelat la un activator când am ajuns sus.

Cam asta a fost. Am terminat aventura în vreo 8h:40, un timp mai slab faţă de PB-ul meu, pentru că m-am tot oprit ba să mă schimb, ba să mă adăpostesc de ploaie şi tot aşa.