Alergare pe lângă Balcic
Weekend-ul ce a trecut am fost cu firma în construirea echipei ( #makeitso #z13). Adică în team building. Asta a însemnat că am fost „supus” unui tratament cu puţine ore de somn, consum de băuturi alcoolice (mărci bulgăreşti) şi multă agitaţie. Evenimentul „s-a întâmplat” la Lighthouse Golf & Spa Resort. În ciuda faptului că se putea juca golf pe acolo, n-am auzit pe nimeni să fi dat cu crosa-n bilă. E drept că şi golful asta e un sport pentru o altă clasa de oameni, puţini mai deosebiţi. Sau, mă rog, cel puţin l-am văzut fiind practicat de aceşti oameni deosebiţi.
În fine. Acest hotel se află pe o faleză. La baza falezei se află marea. Inedit, nu ? Cu toate că marea pare aproape când te uiţi de la hotel, nu e chiar aşa. Senzaţia de fata morgana apare chiar şi aici, lângă apă. Pe cuvânt ! Cu cât mergi mai aproape de ea, parcă se îndepărtează. De la hotel la plajă, sunt cam 5.7 km şi se coboară spre mare cam 130m diferenţă de nivel. E adevărat că aceşti 5km sunt pe un drum şerpuit. Dacă ai lua-o direct către apă, probabil că sunt vreo 1-2km ?
Aşa că a doua zi, ne-am adunat un grup de entuziaşti ai alergării (Sorina, Cătălin, Marius şi Ionuţ) şi ne-am propus să mergem spre mare. Prima porţiune a drumului, cum pleci de la hotel, are o coborâre de 1km cu 100m diferenţă de nivel şi merge printr-o zonă de deal cu vegetaţie semi-mediteraniana. Drumul e lat de o bandă, deci se lasă cu manevre complicate când se întâlnesc două maşini. Cam la 1.8km de la hotel se ajunge la o intersecţie cu un fel de drum cu două benzi. Noi am făcut stânga, spre plajă. De aici drumul are mici urcări şi coborâri, ce sunt foarte, foarte mişto de alergat. În dreapta se vede frumos marea, iar în stânga faleza de pe care se coboară. E drăguţ. Până la mare n-am mai întâlnit nimic special în-afară de un şarpe, lung de vreun metru, care îşi pierduse viaţa într-un accident rutier şi care rămăsese lipit de asfalt, de parcă ar fi stat la bronzat. Vorbind ulterior cu un alt coleg de al nostru, care a plecat mai târziu la alergat, am aflat că el a dat peste 3 şerpi răniţi fatal în accidente rutiere. N-a fost o zi bună pentru serpilieni, clar.
La plajă, am dat peste nisip şi apă. Mai erau şi alge mirositoare, care m-a făcut să mă întorc super rapid înapoi. Deci n-am apucat să fac tumbe în apă, să bag degetul sau piciorul în apă. Nici nu-mi doream prea mult, e adevărat. Şi uite aşa ne-am întors pe acelaşi drum pe care am venit. La deal, chiar că nu am mai dat peste nimic de povestit. Că să mai adun nişte metri verticali, eu am mai făcut o coborâre până la indicator şi înapoi. Aşa am strâns 13km cu 330m diferenţă de nivel. Nu e mult, dar e mai bine faţă de ce mă aşteptăm că puteam face pe acolo.
Am găsit şi una două poze cu zona, de pe la colegi. De fapt, de la Adrian Mihalache. Când am alergat, nu am avut aparatură tehnică ca să facem poze. Amintirile ne-au rămas în cap, cum se spune.
Comments are closed here.