Alergare de iarnă pe platoul Bucegi

„Atunci când te obișnuiești cu binele, nu îți mai dai seama că e bine”. Acesta este fie un citat de al meu sau unul care mi-a rămas în cap de la altcineva. În tot cazul, nu țin să am copyright pe el și, cu atât mai mult, să fi încălcat o notă de copyright cu el.

Fac referire la faptul că anul acesta am avut foarte puține oportunități de a merge pe munte față de anii trecuți. Acum abia am așteptat o alergare de iarnă pe platou, față de anii trecuți când erau ceva obișnuit și deja mi se păreau rutină. Ceea ce nu apreciam atunci, apreciez acum. Partea bună e că măcar apreciez cândva :)) .

Bine, alergarea pe platou a fost opțiunea doi, ca să fiu sincer până la capăt! Prima opțiune a fost să fac o vale sau o creastă, dar încălzirea rapidă din ultimele zile și faptul că nu am găsit cu cine să merg, m-au făcut să aleg opțiunea 2. Măcar am avut o a doua opțiune 🙂 .

Așa că mi-am propus un traseu clasic care merge oricând nu e ceață pe platou: Sinaia – Omu și retur. Cam 35 – 40km, depinde de unde anume din Sinaia îl începi. Eu l-am luat de la Taverna Sârbului sau stația de gondolă.

Până pe la 1800m altitudine am mers pe pământ și noroi. De acolo în sus, a început zăpada. O zăpadă tare apoasă și neconsistentă. Culmea, pe la cabana Miorița (~2000m altitudine), am prins o limba de gheață lată de 3m, de patinam ca un șoarece pe ea.

Per total, am întâlnit foarte puțină lume pe traseu. Între Cota 2000 și Piatra Arsă, zăpada era deja moale când am ajuns eu pe acolo, cu toate că era abia ora 9:00 dimineață. De la Piatră Arsă la Babele era mai bună, cum e de obicei, pentru că sunt urme de snowmobil.

Ei, dar distracția a început de la Babele. Poteca spre Omu era super găunoasă de urme cu diverse grade de adâncime: 20-30cm până la 1m. Dacă ieșeai de pe potecă, te afundai. Dacă mergeai pe potecă îți tocai angrenajele, că nu aveai 1m liniar cât de cât drept. Am început să înaintez foarte greu și deja îmi era clar că nu voi ajunge în 4h la Omu, cum îmi propusesem. Dacă ajungeam mai târziu, însemna că urma să stau mai mult pe traseu și nu aveam mâncare și apă cât îmi trebuia.

Așa că am renunțat să mai ajung la Omu. Am continuat până la km 15 de la start, ca măcar să strâng 30km în toată tura. La întoarcere a fost puțin mai dificil pentru că soarele încălzise și mai mult zăpada. Numărul de afundări pe minut a crescut considerabil ceea ce m-a făcut să și înjur. Zăpada. Adevărul este că mă face la psihic zăpada asta în care mă afund timp de câteva ore fără a avea vreun pattern și fără a ști cât îmi intră piciorul, dar „ce nu te omoară, te face mai puternic” :)) .

Până la urmă tura mea s-a terminat în 6 ore, timp în care am strâns 30 km și vreo 1900m D+. A fost frumos, m-am bronzat pe față și gât și m-am dat la vale pe zăpadă și noroi.