Alergare „aeriană” prin Bucegi

Încă de când am coborât cu Croco şi Doina pe Brâna Aeriană, m-am gândit că şi sensul de urcare ar fi o variantă bună de introdus într-un traseu de alergare. O variantă la care m-am gândit între timp, şi pe care am făcut-o şi acum, era: urcare pe Brâna Aeriană, hornul lui Gelepeanu, pentru ieşirea în platou, vf. Omu, vf. Bucşoiu, Brâna Caprelor, cabana Mălăeşti şi apoi varianta Take Ionescu (prin poiana Coştilei) spre Buşteni. Atât Brâna Aeriană, cât şi Brâna Caprelor, au nişte pasaje aeriene foarte drăguţe şi oferă nişte peisaje de neuitat 🙂 .

Nu am mai găsit amatori pentru ziua, ora şi traseul ăsta, aşa că m-am dus solo. Aveam o mică temere la cât de uşor o să găsesc intrarea spre poteca ce duce la „La Pândă” şi apoi pe Brână Aeriană, pentru că e cam neclară calea pe aici, chiar dacă am mai fost odată sau de două ori. Trebuie să mergi de cel puţin 3-4 ori ca să nu ai dubii, zic eu. În fine. Temerea mea s-a adeverit.

Şi uite aşa, m-am găsit umblând pe diverse mini poteci ce păreau că o iau pe vâlcelul care trebuie. Am mers în sus, apoi pe potecă, pe curbă de nivel, şi tot nu-mi părea nimic cunoscut. Între timp, după vreo juma’ de ora, mai apare un grup de 5 tipi care voiau să meargă tot pe Brâna Aeriană. I-am întrebat dacă asta e poteca şi mi-au zis că da. I-am întrebat dacă ştiu mai departe şi mi-au zis, din nou, că da. Doar că după alte 20 de minute aveam să constatăm, toţi 6 de data asta, că nu ştim poteca 🙂 . Eu iar am luat-o înapoi, spre ref. Coştila, ca să mai investighez încă odată toate variantele pe acolo. Aşa m-am întâlnit cu încă 3 tipi. I-am întrebat aceleaşi lucruri şi răspunsurile au fost tot „da”. Bun, încă o fisă. După alte 20-30 de minute şi după ce am urcat pe o coamă de-a dreptul, fără vreo potecă, ajungem pe o altă curbă de nivel care ne-a dus în altă potecă, cea corectă de data asta, care ne-a dus apoi la „La Pândă”. Caz rezolvat după o oră şi ceva de bâjbâieli.

Aici m-am despărţit de cei 3 tipi. Ceilalţi de 5 rămăseseră mai în urmă, pe ultima urcare. De aici în sus n-am mai avut probleme cu orientarea, că îmi aminteam traseul. Cam în cca. 3 ore după ce am plecat de la ref. Coştila am ieşit şi eu în creasta Văii Albe. De data asta brâna in sine mi s-a părut mult mai uşoară. Poate că eram şi pe urcare şi mult mai odihnit ca data trecută.

Destul de repede am ieşit şi pe platou, prin Hornul lui Gelepeanu, şi apoi am continuat-o spre vf. Omu. Chiar pe curba de nivel premergătoare intersecţiei cu Valea Ialomiţei, am găsit un firicel de apă ce se scurgea din peretele din stânga. Aşa că mi-am uplut bidoanele fără să mai întru la cabana Omu, unde era prăpăd de câtă lume am găsit.

De aici am continuat spre vf. Bucşoiu de unde am luat-o pe Brâna Caprelor, spre cabana Mălăeşti. Pe acest traseu mai fusesem cu câţiva ani în urmă şi ştiu că mi-a plăcut foarte mult. Acum mi-a plăcut parcă şi mai mult. Este unul din cele mai frumoase şi spectaculose trasee marcate din Bucegi. Părerea mea. Chiar la început ai senzaţia că poţi sări pe cabana Mălăeşti aşa de „direct” e ughiul. Apoi se văd foarte spectaculos pereţii ce îi ai în stânga cum urci spre hornurile Mălăeşti. E frumos la munte 🙂 .

La Mălăeşti plănuiam să mai cumpăr apă, că izvorul mă aşteptăm să fie secat. Aşa era. Ce nu mă aşteptăm, era să găsesc un rând de 15 persoane la bucătăria cabanei care voiau câte ceva de mâncare. Aşa că am renunţat la ideea mea de apă, cu toate că ştiam că pe traseul ăsta nu găseşti deloc. Cum mai aveam doar 200ml de apă, i-am dat gata în maxim 20 de minute după ce am plecat de la cabană. Apoi mi-a intrat setea în cap. Şi aşa am ţinut-o până când m-am întâlnit cu Sorin, un coleg de muncă, cu încă 5 prieteni de ai lui. Asta se întâmpla la intersecţia lui Take Ionescu cu poteca Diham – Poiana Coştilei. Ce noroc ! Ce coincidenţă ! Aşa am reuşit şi eu să-mi mai calmez setea cu 300-400ml de apă luată cu „împrumut” 🙂 . Mersi, Sorine! Chiar a venit la fix apa aia.

Am continuat apoi spre Poiana Coştilei şi Căminul Alpin, punctul final. Pe porţiunea asta am mai dat peste un izvor, chiar înainte de a intersecta poteca de Valea Cerbului. A fost bine venit şi acesta. De la acest punct la final, nu am mai avut evenimente sau alte lucruri de precizat. Toată treaba mi-a ieşit la 27.4km, cu 2450m diferenţă de nivel, pe care i-am făcut în 7h:30. Deşi mai tehnic, raportat la alergare, şi cu risc de rătăcire, e un traseu cu porţiuni aeriene şi foarte, foarte frumoase pe care îl recomand.