Albișoara Crucii, repetare a parcurgerii de iarnă

Încă de la începutul lui ianuarie am pus o vorbă cu Croco să facem o ieșire la munte, pe zăpadă. Planul nostru avea însă să fie amânat până la mijlocul lui martie, în mare parte din cauza vremii foarte instabile și a ninsorilor aproape permanente de la munte.

Am plecat de acasă fără să aveam un plan foarte clar unde anume, așa că, în mașină, în drum spre munte, ne tot gândeam pe unde s-o apucăm. Măcar știam că ne îndreptăm spre Bușteni. Oscilam între „ceva” prin zona Văii Morarului și „altceva” din zona Văii Albe. Până la urmă a câștigat „altcevaul” și ne-am îndreptat spre Valea Albă.

Amândoi ne simțeam destul de ruginiți așa că ne gândeam la o Albișoară, ceva mai ușor și clar, unde să nu avem măcar probleme de orientare. În meniu mai era și Blidul Uriașilor însă soarele de la fața locului și faptul că ne era destul de cald, odată ajunși pe Valea Albă, ne-au făcut să ne orientam spre Albișoara Crucii care e în umbră toată ziua. De la Căminul Alpin (din Bușteni) și până în Valea Albă am facut 2h și câteva minute.

Urcarea

După ce am stat vreo 20 de minute să ne echipăm, să mai mâncăm ceva și să schimbăm niște vorbe cu o altă echipă pe care am întâlnit-o (ei mergeau pe Albișoara Hornurilor), am pornit și noi la deal spre intrarea în Albișoara Crucii. În timpul ăsta am văzut un grup mărișor de oameni care coborau pe schiuri și plăci, pe vale. Am intrat în vorba cu ei, mai de la distanță, și ne ziceau că urcaseră cu cabina la Babele și de acolo au venit spre Albă.

Intrarea în traseu este marcată de ceea ce arată ca o pantă abruptă de zăpadă perpendiculară pe firul Văii Albe. De aici se pornește atât pe Crucii, cât și pe Gemenilor. La finalul acestei pante se merge dreapta pe Crucii sau stânga spre Gemenelor. De aici, firul celor două Albișoare devin divergente și se îndepărtează destul de mult unul de celălalt. Imediat după ce am intrat pe Crucii, am dat peste o mică bifurcație, unde se ține dreapta. Daca mergeam stânga – sus, ne blocam după cca. 50 m. Schița de mai jos ar trebui să ajute.

La aceasta parcurgere am prins toate săritorile acoperite, lucru pe care nu l-am mai văzut niciodată. Practic am mers doar doar pe zăpadă și gheață, fara să atingem stânca. Așa s-a făcut că nici nu am folosit coarda pentru că ne-am simțit în control pe teren doar cu colțari și pioleți. Interesant este că acolo unde alte dăți ne cățărăm, acum erau fețe aproape verticale de gheață, așa că am avut mici pasaje de cățărat pe gheață sau zăpadă foarte tare. A fost foarte frumos.

Lipsa de antrenament și de ture la munte de iarnă ne-au făcut să ne mișcăm mai încet sau cel puțin să percepem urcarea mai grea ca efort. Măcar am avut un set de urme pe care l-am refolosit cât s-a putut și pe unde s-a putut 🙂 . Chiar și așa, parcurgerea traseului ne-a luat 2h:50. Dacă mă gândesc bine e un timp cât de cât decent aș zice eu, dându-se condiția noastră fizică.

Retragerea

Coborârea era clar stabilită că avea să fie Valea Albă. Alte variante nu prea au sens, mai ales dacă trebuie să revii la căminul Alpin, de unde ai plecat. Cu toate că nu ne-am dat seama, ne-a luat o oră să ajungem la Valea Albă. Pentru că erau cornișe foarte mari (de 2 – 3 m să zic, poate mai bine) pe primele guri de intrare în vale, am mers la cea mai îndepărtată (cea dinspre Coștila) unde accesul în vale era safe.

Pe toata coborârea zăpadă a fost stabilă și în general omogenă. Mai erau mici secțiuni unde te afundai cativa pași până la glezne și apoi, pac !, o porțiune tare pe care când călcai cu elan, iți clănțăneau dinții și angrenajele în corp.

Săritoarea Cârnului care în mod tradițional are măcar o parte descoperită, cornișată sau cu gheață abruptă, era acum o pantă continuă așa că am coborât-o rapid. De fapt, toată valea am coborât-o cu fața (cu spatele la zăpada) ceea ce nu prea se întâmplă când e zăpadă mai puțină: sunt cel puțin 2 zone unde tre să cobori cu spatele, una fiind săritoarea Cârnului.

Până la Verdeață ne-a luat 1h:05, un timp bun pentru gradul nostru de oboseală. Aici ne-am cam strâns tot echipamentul, mai puțin colțarii, și am luat-o la vale spre Bușteni unde am ajuns în vreo 1h:30. Toată povestea a durat 9 ore, am urcat și coborât cam 1450 m, iar distanța a fost de cca 11.6 km.

A fost o zi foarte frumoasă, chiar dacă obositoare, în care am avut o vreme foarte bună, chiar neașteptat de bună, cu o zapadă exemplară pe tot parcursul. Frumos !