Valea Coştilei

Încă din timpul săptămânii, de când am văzut la Justin nişte poze, m-am hotărât să merg cu Eliza în week-end pe Valea Coştilei. Deşi a fost doar o singură repriză de ninsoare, Justin îmi spusese că toate săritorile de pe vale erau acoperite.

Pe Valea Coştilei mai fusesem, tot cu Eliza, prin luna mai, în 2011. Atunci zăpada era pe retragere şi am urmat altă variantă în treimea superioară a văii faţă de acum. Această vale nu are un singur fir, clar, ci de la un punct încolo se cam ramifică în 2-3 variante. Nici acum nu îmi este foarte clar în câte, dar punând cap la cap informaţiile de la faţa locului cu cele din cărţi (Cristea şi Kargel), am tras eu concluzia că ar fi vreo 3.

Aşa că sâmbătă la ora 6:00 am plecat de acasă şi pe la 9 fără ceva am plecat de la căminul alpin, din Buşteni. Vremea se arăta bună, cu soare, ca în prognoză. La izvorul de dinainte de refugiu ne-am oprit să ne punem colţarii pentru că pe potecă erau porţiuni destul de mari de gheaţă. Mergea să înaintăm şi la bocanc, fără colţari, dar ne chinuiam cam mult. Pe la refugiu erau doar 2 oameni cu care nu ne-am salutat pentru că noi am intrat direct pe vale fără să mai urcăm până la el.

Pe vale

Zăpada era foarte bună, tare şi stabilă, şi s-a dovedit să fie aşa până la final. Prima săritoare era acoperită 95% şi am trecut-o amândoi „la liber”, adică fără să o asigur pe Eliza. La următoarea însă, Eliza s-ar fi simţit mai în siguranţă să o asigur, ceea ce am şi făcut. Nu era nici aici ceva special, dar faptul că nu a mai fost în decor montan de iarnă de ceva timp, şi-a mai pierdut din încredere.

Apoi am ajuns la o săritoare ce mai avea să zic vreo 2m de faţă căzută descoperiţi. Stanca era acoperită parţial cu un strat de gheaţă de vreo 2-3cm grosime aşa că am rezolvat-o oarecum rapid. Că să mă mişc mai repede, i-am luat şi pioletul Elizei (fiecare aveam câte unul) şi i l-am dat inapoi după ce am trecut-o. Am ajuns apoi şi la punctul de unde se desparte valea în 2 fire: se poate traversa stânga pe o faţă de iarbă, în alt fir al văii sau se poate continua în sus pe firul iniţial. De data asta am luat-o în sus, faţă de data trecută când am traversat stânga că să urmăm zăpadă. Acum şi urmele de pe vale o luau tot în sus. Acest fir însă, nu ţine prea mult şi se blochează într-un mini perete de vreo 4-5m inăltime. Acesta se poate escalada direct sau se poate fenta prin stânga, pe o brână discretă. Noi am ales varianta din urmă.

De aici se iese pe un fel de coamă ce desparte practic cele 2 fire ale văii. Astfel se ajunge imediat într-un fel de amfiteatru, că o mare pâlnie. Deja începuse să bată vântul destul de tare de sus, de pe platou si se formaseră nişte curgeri de zăpadă, unele late şi de 3m. Era de fapt zăpadă de pe platou spulberată de vânt pentru că, în continuare, zăpada pe vale era foarte tare şi stabilă. De pe această coamă noi am traversat în stânga, ascendent. Astfel am ajuns să vedem 2 culoare care ieşeau pe platou: în stânga de tot era culoarul firului de care ziceam mai devreme şi pe care fusesem data trecută, iar mai în dreapta un alt culoar care arăta mai bine, având mai multă zăpadă. Am mers pe cel din urmă şi acum. Deja vântul bătea cu măiestrie şi cum noi nu aveam ochelari, ne era foarte greu să înaintăm. Din acest punct şi până la ieşire, valea nu a mai avut puncte problematice şi singura problemă era zăpada care ne intra în ochi de la vânt.

Pe platou

Sus pe platou situaţia era şi mai nasoală cu vântul. Cu toate astea ne-am orientat spre Valea Albă pe unde doream să şi coboram. Până aici, la ieşire, făcusem 4h de la intrarea pe vale şi aproape 6h de la plecarea din Buşteni. Până la intrarea le Valea Albă am mai făcut o oră. Aici însă bătea vântul şi mai tare şi, culmea, sufla de jos în sus. Adică de pe vale pe platou. De 2 ori am încercat să coboram, dar erau aşa de puternice rafalele încât, deşi voiam să înaintăm, stăteam practic pe loc. Nu mai zic şi de zăpada spulberată care ne intra în ochi. Era un deliciu. Văzând cum stă treaba, ne-am hotărât să nu mai coborâm pe aici şi să încercăm să prindem cabina spre Buşteni, de la Babele. Adevărul era că nu avem speranţe mari să prindem cabina pe de o parte din cauza vantului, iar pe de alta pentru că era deja ora 16:00.

Aşa că în vreo 45 de minute după ce am plecat de la Valea Albă eram la staţia de cabină unde am şi constatat că programul se terminase la 15:45 şi nu la 16:45, cum ţineam eu minte. De circulat, circulase cabina în ciuda vântului pentru că o văzusem în drum spre Babele. Oricum, ne trebuia alt plan. Cum nu mai aveam mâncare la noi şi nici nu ne încânta o coborâre nocturnă cu vânt puternic pe Jepii Mici sau Mari, am zis încercăm să coboram la Peştera şi de acolo să încercăm poate prindem vreo maşină, ceva.

Că să putem da nişte telefoane, ne-am dus în „ospitaliera” şi „călduroasa” cabană Babele. Ne-a primit personalul cabanei compus din 3 fete/femei şi un om, cabanierul, care era beat cui. Abia mergea. Chiar şi aşa, a putut să ne dea nişte sfaturi de genul „eu, când îmi planific o tură, am grijă să o pot face”. Nu am înţeles ce-a vrut să zică şi nici nu mi-a bătut capul. Probabil că s-a gândit că suntem în rahat atunci când l-am întrebat dacă de la Peştera spre Sinaia e drumul practicabil. Oricum „turele” pe care şi le planifică el sunt, probabil, între telecabina Babele şi cabana Babele, asta că să fiu şi eu suflet mai puţin frumos.

Retragerea

În fine, după ce am tot vorbit la telefon cu Doina şi Andrei, cărora le şi mulţumesc pentru ajutor, am făcut rost de numărul de telefon de la hotelul Peştera, de unde am luat alt număr de telefon a unei firme care tot face transport cu maşini 4×4 între Sinaia şi Peştera. Aşa am „aranjat” la telefon ca să vină o maşină să ne ia de la hotel. Pe coborârea de la Babele spre Peştera bătea vântul şi mai tare. Aşa de tare încât ne-a şi dat jos din picioare de câteva ori. Nu cred că exagerez dacă aş zice că au fost rafale şi de 80-100km/h.

In timp ce am coborât noi a venit şi maşina şi după încă 1h:30 şi 250 de lei am ajuns înapoi în Buşteni, la căminul Alpin. Până la urmă toată povestea a ieşit puţin altfel faţă de cum voiam noi, dar măcar am rezolvat-o cumva. În total am mers 20km, cu 1600m urcare şi vreo 700m coborâre (pentru că am coborât până la Peştera).