Tipuri de alergare

Tehnici de alergare

In acest episod vom merge putin spre tehnicile de alergare. Acest subiect este unul foarte vast, foarte controversat si cu destul de putine studii stiintifice. Prin urmare nu pot si nu imi propun sa aduc lumina in ceea ce priveste tehnicile de alergare, ci mai degraba vreau sa enumar principiile de baza ce stau in spatele lor.

Cate ceva din mecanica alergarii

Oricat ar parea de banala, alergarea este decompusa intr-o secventa de miscari. Asadar, relativ la pozitia piciorului fata de sol avem: faza de swing (cand piciorul este in aer), faza de aterizare (footstrike, cand piciorul atinge solul) si faza de propulsie (cand piciorul „pareseste” solul).
Modul cum aterizeaza piciorul pe sol, AKA footstrike, a facut sa curga multa cerneala in literatura de specialitate. S-a vorbit si se vorbeste mult despre cum este mai bine (dpdv sanatate) si mai eficient (recuperare de energie) sa aterizezi.

Pe scurt sunt 3 tipuri de moduri de aterizare:

  1. pe calcai (heel-strike)
  2. pe partea de mijloc (mid-foot strike)
  3. pe partea din fata (forefoot strike)

 

Tendinta, nedemonstrata inca stiintific, este ca cu cat alergi mai repede, cu atat  iti misti pozitia de aterizare mai in fata. Tiparul de aterizare se modifica in functie de viteza si de inclinatia terenului. Mai multe detalii aici

Tot din mecanica alergarii mai fac parte si pozitia picioarelor, la aterizare, relativ la bazin. „Se recomanda” ca picioarele sa aterizeze cat mai aproape de bazin, pentru a avea o miscare mai eficienta la propulsie.

Trunchiul trebuie sa fie cat mai relexat in timpul alergarii iar mainile trebuie sa aiba o micare sincrona cu a picioarelor (brat cu picior opus). Mainile nu trebuie sa stea incordate, ci relaxate.

Atat aterizarea cat si pozitia picioarelor relativa la bazin dar si pozitia mainilor se modifica in functie de terenul pe care alergi. Daca e deal sau vale, daca e pietris, pamant sau noroi. La deal nu prea alergi, ci mergi sau faci pasi adaugati pe lateral (daca e mare panta). La vale centrul de greutate este mutat mult spre spate pentru a te ajuta la control si franare. Daca ai teren alunecos involuntar o sa vrei sa te lasi mai spre sol pentru a cobori si mai mult centrul de greutate, pentru stabilitate.

Tehnici de alergare

Cele mai populare si marketate tehnici sau stiluri de alergare sunt Pose Running si Chi Running. Ambele sunt prietenoase corpului (injury free) si se caracterizeaza prin prin pozitia usor aplecata spre fata a corpului.
Ele se diferentiaza prin timpul de contact al piciorului pe sol, la Pose fiind mai scurt. Pose are aterizare pe partea din fata a piciorului, in timp ce la Chi se aterizeaza pe partea din mijloc. Detalii aici.
Pose method a fost inventanta de un rus, Romanov, prin 1977. Chi running a iesit la lumina prin 1999 si este inspirata din artele martiale (stilul T’ai Chi) 🙂

Pentru cine are rabdare aici este un articol ce dezbate un studiu asupra insusirii metodei Pose la „batranete”, adica dupa ce ti-ai format un stil propriu de alergare. Concluzia ar fi ca in timp ce iti scade loadul pe genunchi, ti-l transfera spre glezna care mai departe afecteaza gambele si tendonul lui Ahile.

Si pana la urma cum alergi ?

Pai problemele unui stil de alergare ti le pui fie cand alergi multisor (sa zicem de la 20km pe saptamana), fie cand nu alergi asa multisor dar ai diverse afectiuni pe la tendoane, muschi sau oase.
Din punctul meu de vedere mai important este sa stii principiile mecanice si sa le folosesti dupa caz in loc sa inveti o singura tehnica si sa o aplici in toate situatiile.
Cand alergi pe plat incearca sa aterizezi cu picioarele cat mai sub bazin, adica sa faci pasi marunti. Alergi la deal, deja nu mai conteaza stilul caci o sa alergi foarte incet sau o sa mergi. La vale in mod natural o sa incepi sa calci pe partea din mijloc sau spre cea din fata a piciorului.

Cam acestea ar fi in mare principiile din spatele alergarii.

 

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]
Imagini:

Tags:
Category:

Comments are closed here.