Creasta Fagarasului de iarna, ziua 2

Prima zi de tura s-a terminat destul de tarziu, undeva la ora 22:00, si ne-am culcat si mai tarziu. Pe la 1. Cu toate astea ne-am trezit de buna voie pe la 7:30, cam asa. Evident, tot obosit eram. La micul dejun ne-am reunit  sa stabilim unde mergem si cine merge. Teo si Zsolt erau determinati sa mearga pana la Sambata, cum era planul initial. Cum ei tot erau hotarati si cum Teo era in aceeasi masina de Bucuresti cu noi, am zis ca merg si eu. Deci am plecat doar 3 oameni din cei 6 initiali. Restul isi cam pierdusera elanul. Nu spun ca al meu era fantastic de mare, dar pana la urma de asta venisem aici 🙂 .

Am plecat de la cota 2000 pe la 9:30, cand soarele era destul de sus si incalzea destul de bine. Cum noi urcam pe fata sudica totul era deja inmuiat ceea ce ne facea sa inaintam destul de greu prin zapada. Pana la ref. Fereastra Zmeilor am facut 2h:10, adica mult mai mult decat calculasem. Pana in creasta ne-a mai luat inca o ora si deja ne intrebam cat de departe o sa ajungem in ritmul asta 🙂 .

Pe creasta

Un prim punct interesant odata cu ajungerea in creasta a fost pasajul numit „la 3 pasi de moarte”. Nu e asa dramatic pe cum suna, dar este o zona mai ingusta a crestei unde trebuie mers cu atentie. Aici le-am cerut la un moment dat un anou lui Teo si Zsolt ca sa ma trag la un pas. Apoi a urmat o lunga si abrupta traversare pe partea nordica spre Arpasu Mare (pe care l-am ocolit). Dupa traversare am coborat intr-o caldare, ca apoi sa urcam iar in linia crestei. Aceasta urcare mi-a pus din nou la incercare mansarda pentru ca a implicat si o traversare de vreo 7-9 m pe o fata aproape verticala de zapada. Nu ma/ne asteptam sa fie asa abrupta asa ca nu eram legati in coarda.Cum nici nu puteam sa ne legam acolo, a trebuit sa ma fac zen si sa trec. Odata ajunsi in saua marcata de monumentul Nerlinger am continuat pe linia crestei. Initial, a fost destul de lata, cu aspect de platou, dar a devenit brusc foarte ingusta cu aspect de custura. Nu a fost ceva dificil, nu ne-am asigurat, dar am trecut-o la piolet, bat si cu atentie.

Inainte de saua Podragului am avut iar o traversare luuuunga si abrupta pe care nu aveai voie sa cazi 🙂 . Cabana Podragu era inchisa sau cel putin asa parea de sus, din sa. Pana aici facusem cam 7h:15, destul de mult, dar eram totusi mai bine fata de prima parte a zilei cand inotam prin zapada. Deja se lasa seara si apareau si niste nori subtili la orizont, spre E. Ei, de aici si pana la vf. Vistea ni s-a parut ca nu se mai termina drumul, iar senzatia era cu atat mai mult accentuata de caderea noptii. Urcam, coboram, iar ucam, traversam si iar coboram. E adevarat ca nu am mai avut niciun pasaj tehnic pe toata aceasta bucata, ceea ce a fost bine avand in vedere gradul nostru de oboseala.

Intre timp ne cam terminaseram cu totii apa, dar am hotarat sa nu ne oprim pana la ref. Vistea. Incet, incet au mai trecut cateva ore, cam 4h:30 din saua Podragului, si am ajuns si pe vf. Vistea. Aici ne-am oprit sa ne batem palma pentru reusita (prin manusi 😀 ) si am plecat repede la vale pentru ca sufla destul de tare vantul. Coborarea de pe varf avea o zapada cam instabila si pe alocuri placi care se dizlocau destul de usor. Nu era mare, poate 40-60cm, dar tot reprezenta un pericol. Cam dupa 40 de minute am ajuns si la saua care cred ca se cheama Portita Vistei Mari. De aici si pana la ref. Vistea mai erau inca 10 minute de urcat, dar noi ne propusesem intre timp sa coboram pe valea Vistei, ca sa nu mai ocolim pana la el si inpoi. A ramas sa ne oprim, sa topim zapada mai jos, pe vale.

Coborarea din creasta

Valea Vistea este foarte abrupta, cel putin in prima parte, si foarte lata. Este impresionanta chiar si pe timp de noapte 🙂 . Zapada nu era fantastica nici aici si am incercat pe cat posibil sa mergem pe laterale, pe langa mici coame, ca sa deranjam cat mai putin zapada. Fiecare pas al nostru declansa o mica curgere de zapada pe langa noi. Mai jos pe vale, cam pe la 1900m altitudine, deja se vedeau multe avalanse curse in ziua respectiva sau cu o zi inainte. Nu as exagerea daca as spune ca erau cam 8 – 10. Una din ele era foarte mare, cu o limba de zapada lunga de cateva sute de metri si lata de peste 50. Fusese o avalansa cu bulgari, din cauza caldurii. Era cam sinistru peisajul pe vale si de aceea nici nu am pierdut prea mult timp pe aici 🙂 . Cred ca in vreo 40 de minute, asa, iesisem din zona critica si am inceput sa o lasam mai usurel.

Dupa inca 20 de minute ne-am oprit sa mai topim niste zapada pentru apa timp in care ne-am si racit putin. De aici in jos a fost doar balaureala dupa marcaj, care nu prea exista, apoi am dat si peste un refugiu destul de nou si putin folosit zic eu (judecand dupa cat de curat era). Intre timp tot vorbeam cu Justin la telefon care avea sa fie recuperatorul nostru. Deja era ora 1 – 2 noaptea. Trebuia sa ne intalnim cu el pe drumul forestier ce pleaca din Victoria spre valea Vistea Mare, marcat cu triunghi rosu. Totul simplu, doar ca Justin a intrat din greseala pe alt drum, marcat tot cu triunghi rosu, deci am mai pierdut 40 de minute.  Oricum nu mai conta. De unde si vorba „ce mai conteaza un geam spart la o casa daramata” 🙂 .

Pe poteca

Cand ne gandeam noi ca nu mai avem dificultati de depasit, poteca ne-a mai rezervat una. La un moment dat, ca sa nu trecem firul apei, care tot traversa poteca dintr-o parte in alta, pe un podet de lemn destul de fragil si alunecos, am zis sa continuam pe o varianta de drum in stanga. Aceasta din urma nu avea marcaj, dar avea multe urme pe ea. Asa ca am urmat-o pana la punctul in care am ajuns intr-un fel de cheie mica, unde apa si multe lemne aduse de la deal acopereau drumul. La prima vedere pare ca nu aveam pe unde sa trecem. La a doua, la fel. Deja ne intrebam ce s-a intamplat cu urmele acelea. S-au intors ? Au mers direct prin apa ca erorii sau ce ? Teo a fost cel mai insistent si cu multa rabdare, care a „deschis” o ruta printre pietre, lemne si crengi. Asa ca incet, incet ne-am transferat cu totii in cealalta parte 🙂 . Putin mai departe am ajuns iar la un pasaj cu multa apa pe care nu am avut cum sa-l mai fentam si a trebuit sa intram ca baietii, cativa pasi, prin apa peste glezna. Deci ne-am udat bine la final de emisiune.

De aici chiar ca nu am mai avut probleme, altele in-afara de somn si foame. Intre timp a venit si Justin, ne-am urcat in masina si am plecat direct spre Bucuresti. Era deja ora 3:30 🙂 .

Cifre de final

Ziua aceasta s-a termina cu 26km parcursi in 17h:22, 2500m de urcare si 3800m de coborare. In ambele zile am pantofarit 46km cu 5400m urcare si 6300m coborare in cca 31 de ore. Ca numar de km parcursi efectiv pe creasta, am socotit eu ca ar fi cam 27.

Ca mancare am mers doar pe uscate, din nou: covrigei si biscuiti cu ciocolata. Undeva la 1300 – 1500kcal mancate pe zi, pe munte. Restul am ars din grasimile proprii 🙂 . Pe langa asta am mai consumat si 3 activatoare (cafeina adica). Unul in prima zi, doua in a doua zi. Apa cu isotonice am avut la mine cate 2 litri in fiecare zi, in plosca, dar am mai baut si cand am topit. Oricum am consumat mai putin decat am simtit nevoia.

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Credit imagini: Zsolt Torok