Alergare prin Câmpina, o zona de deal cu pasuni

Alergare prin Câmpina

În ultimele luni cred că cel puţin de 3-4 ori am tot încercat să mă sincronizez cu Cosmin pentru o alergare, însă nu prea ne-a reuşit combinaţia. Totul până sâmbăta aceasta când, într-un final, am reuşit să ne adunăm şi să mergem la o alergare mai aproape de Bucureşti. Adică la Câmpina.

Am plecat în formulă de 4 din Bucureşti: eu, Cosmin, Bogdan Iacob şi Cătălin Toda. Traseul pe care am alergat e de 19km cu 700m diferenţă de nivel. Din ce am înţeles este de fapt un traseu de MTB al unui concurs care se organizează pe acolo. Aşa se face faptul că sunt şi marcaje cu punct roz care indică poteca în general. Mai sunt şi zone fără marcaj unde cam trebuie să ştii direcţia de mers ca să te ţii de traseu. Sosirea și plecarea se fac din oraşul Câmpina, de la restaurantul Oscar (aflat la intersecția străzilor Siretului cu Ion Heliade Rădulescu).

Traseul este unul caracteristic zonei de deal cu potecă de pământ care trece prin pădure de foioase, pe nişte păşuni, uliţe şi chiar prin curtea unei mănăstiri 🙂 . Cum am plecat cu aşteptări mici faţă de traseu, la faţa locului chiar mi-a plăcut. Are câteva zone care aduc cu porţiuni din traseul de EcoMarathon. Singura problemă cu el este că, fiind potecă exclusiv de pământ, poţi prinde mult noroi pe traseu. Noi am avut în mare parte pământul îngheţat, cu mici excepţii pe unde soarele îşi făcuse apariţia şi a şi dezgheţat nămolul. Deci ne-am descurcat bine la capitolul ăsta. Aşadar e mai degrabă o rută pe care trebuie să o prinzi uscată, fie vara, fie iarna cu zăpadă, fie iarna fără zăpadă, dar îngheţat.

Până la urmă este o variantă chiar bună de antrenament având în vedere că e mai aproape de Bucureşti faţă de Bucegi, de exemplu. Am făcut şi nişte poze, dar din păcate la primele cadre am avut aparatul reglat la un mod de fotografiere greşit şi au ieşit cam înceţoşate şi neclare.

Tags:
Category:

Comments are closed here.