Alergare de toamnă prin Ciucaș, creasta Zaganu

Alergare de toamnă prin Ciucaș

După o perioadă destul de lungă de timp, am fost sâmbătă cu Eliza din nou la o alergare pe munte. Pentru că pe DN1 erau nişte lucrări la podurile dintre Câmpina şi Sinaia, ne-am orientat spre DN1a, adică spre Ciucaş. Planul era să facem traseul de Ciucaş X3 semi-maraton. Nu de alta, dar era chiar singura cursă din acest concurs pe care nu o explorasem.

Nu ştiu de ce, dar până să ajung să fac acest traseu, am crezut că ultima urcare de la ultra-maraton coincide cu prima, şi singura, urcare de la semi-maraton. Dar nu este aşa. Urcarea de la semi-maraton este mult, mult mai lină, mai frumoasă şi mai aderentă decât „acea” urcare de la ultra 🙂 . Bine măcar că m-am mai lămurit cum stă treaba în cele din urmă.

Vremea a fost perfectă pentru alergat, cu toate că pe sus, pe la Gropşoarele, bătea vântul cu 50-60km/h. Unele rafale mă dezechilibrau când alergam. Pe urcare ne-am mai întâlnit cu un grup care avea şi 2 copii. Pe la cabana Ciucaş destul de puţină lume. Am văzut doar vreo 2-3 oameni pe afară. La coborârea de la cabană, pe drumul forestier, am întâlnit însă un grup de vreo 40 de oameni care urca în şir aproape indian. Părea un fel de excursie organizată pentru că aveau şi însoţitori, nişte băieţi şi fete îmbrăcaţi la fel echipaţi şi cu staţii radio.

Cam asta a fost şi cu alergarea pe semi-maratonul Ciucaş. Chiar mi-a plăcut traseul şi aş mai reveni pe el cu altă ocazie.

Tags:
Category:

Comments are closed here.