A doua recunoastere cu MTB-ul pe traseul de ultramaraton Ciucas

Pentru ca la prima tura de recunoaștere a traseului lung de la Ciucas, lucrurile n-au ieșit asa cum le-am planificat, la a doua ieșire am mai făcut niște îmbunătățiri: am tipărit chiar harta de la concurs (prima oară am avut doar harta generică cu munții Ciucaș), am luat și instrucțiunile de concurs, am pus track-ul de GPS pe ceas și am luat și cauciucuri noi pentru bicicletă (de fapt ele nu m-au încurcat cu nimic data trecută :D). Cu această salbă de atuuri la piept, am plecat sâmbătă dimineața pe la 06:30 din București si la 8 si ceva eram prin Măneciu, in zona barajului.

Startul

Voiam să merg pe partea dreaptă cum te–ai duce spre Cheia, adică porţiunea dintre barajul Măneciu şi Cheia, cu zonele Tabla Buţii, Cimitirul Eroilor, etc. În scurt timp m-am urcat în şa şi după ce am coborât din DN1a pe forestierul ce ducea spre baraj, am avut şi prima dilemă. Nu ştiam pe unde să intru la baraj. După câteva zbateri şi două vorbe cu un localnic, m-am lămurit. Intrarea era prin curtea unui om, pe o portiţă mică de lemn ce părea a face parte din gard la început.

Am traversat barajul şi am început să urc pe forestierul destul de abrupt la început. Soarele mă bătea cu dragoste în cap, iar vântul nu adia deloc. Se simţea foarte tare căldura, deşi era abia ora 9 dimineaţă.
Că să nu mai am suprize cu orientarea, am început să folosesc funcţia de navigare a ceasului, care, până la final, s-a dovedit foarte utilă şi uşor de folosit.

La deal

Peisajul pe partea asta este mult mai frumos ca pe cea opusă, cu M-ţii Grohotiş. Lacul se vede drăguţ şi drumul mai trece şi printre sau pe lângă copaci. Pe drum m-am întâlnit şi cu Sorina şi Cătălin Z care participau la triatlonul Fără Asfalt. Împingeau la deal bicicletele spre o zona de tranziţie, unde urmau să-şi lase nişte echipament.

Ce mi-a plăcut în zona a fost că am dat peste nişte locuri de băut apă, 3 la număr, amenajate în stil monument că să zic aşa. Apă curge dintr-un fel de bordură de ciment mai şlefuit, pe lângă care era o masă cu 2 băncuţe, un coş de gunoi şi steagul României arborat. La unul din ele am găsit chiar şi nişte căni pentru băut apă. Mi-au plăcut că erau foarte curate şi cu apă rece 🙂 .

După ce am urcat vreo 10km, cam aşa, a urmat şi partea coborâre. Aici m-am bucurat din plin de noile cauciucuri (Schwalbe Nobby Nick) care mi-au oferit aderenţă şi control la decentul preţ de 80 de lei / bucata 🙂 . Am avut senzaţia că redescopăr MTB-ul, aşa de mult mi s-a părut că au făcut diferenţa aceste cauciucuri. Cu vechile cauciucuri nu prea aveam control pe pietriş fin combinat cu pământ sau pe rădăcini, dar de data asta n-am avut nicio treabă. A fost excelent.

Şi ceasul (Suunto Ambit 2) m-a dus pe calea cea bună. Funcţia de navigare, deşi pare simplă şi cam tâmpiţică la început, este exact ce îţi trebuie. Singurul dezavantaj este că măreşte consumul de baterie. Cam de vreo 2 ori, am calculat eu. În fine, eu am mers cu ea pornită tot traseul, dar dacă o foloseşti doar când ai nevoie, nu cred să se simtă la consum.

La coborâre

Fără să simt am ajuns şi prin zona de pădure, aproape de Cheia, mai exact pe la Valea Stânii. La scurt timp după ce am ajuns aici a început şi ploaia. Eu voiam iniţial să fac şi bucla de semimaraton, dar faptul că începuse să plouă şi că pe munte sus era şi mai negru cerul, m-a făcut să-mi schimb planul. Aşa că, în loc să urc pe triunghi albastru spre vf. Gropşoarele, am luat-o pe cruce albastră care mă scoatea în Cheia. Pe segmentul ăsta de drum m-am întâlnit şi cu nişte motociclişti (de la care n-am mai cerut apă de dată asta) cu care am mai şi stat la vorbă vreo 10 minute, timp în care se tot mirau cum de nu-mi este mie frică să merg singur prin pădure 🙂 .

Finalul

În foarte scurt timp am ajuns şi pe DN1a, în Cheia, moment ce a coincis cu re-începerea ploii. Dacă la prima ploaie, mai mult a picurat plăcut, aici a fost treaba mai serioasă. A cam turnat de m-a luat naiba şi aşa m-a ţinut până în Măneciu, unde aveam maşina. Ochelarii erau plini de apă, de reuşeam să disting doar formele mari. Filmul s-a terminat până la urmă după 5h:24 şi 58km cu 1600m diferenţă de nivel. A fost o tură frumoasă care mi-a redeschis pofta de MTB 🙂 .

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Poza este facuta de Dragos Ion si am luat-o de pe site-ul Fara Asfalt.